La drum cu semafoarele stinse

Clepsidră pentru tot omul

 

Am fost trambulina perfectă

la dispoziția tuturor rătăciților

celor nedumeriți și celor cu inima stinsă

celor doritori să cunoască zborul și cufundarea

auzindu-mă folosindu-mă

mulți au făcut-o

și acum unii mai călătoresc în cer

alții plutesc în derivă

i-am învățat să sară în miezul vieții

i-am făcut doar curioși

câțiva au sugerat că sunt prea ieftină

pentru negoțul cu sentimente, cu idei

că stric piața artei de-a trăi

prea multă gratuitate strică

le-am explicat uneori

că acesta este principiul curgerii

nu există plată pentru asta

mi-au râs în nas

și au luat distanță

unii au fost convinși că mă joc de-a viața

nu m-a crezut nimeni că Viața se joacă

de-a noi înșine, de-a toți deodată

și de-a fiecare în parte

cu toții am avut dreptate

dar fiecare altfel

pe mine m-a interesat doar materialul

din care au fost croite câteva generații

câteva înțelesuri trăitoare

câteva celule transparente umplute cu nisip

m-au fascinat

și acum sunt clepsidră pentru tot omul

pentru cei simpli

pentru cei smeriți inventându-și

curgerea pe termen nelimitat

*

Cu semafoarele stinse

Vremurile astea sunt pe toate vocile

aspre, răvășite, clare

cele simple, șoptite s-au cam dus

au rămas onomatopeele

la fiecare colț de stradă

când cineva traversează sufletele năclăite de ură

mințile năpădite de invidie

își cresc iedera prefacerii

atunci se sting semafoarele brusc

și din carosabil se hlizesc

infailibile gropi

cu toții devenim paparude

pentru câteva ploi cumsecade

pentru câțiva plopi îndelung visați

„Circulați! Circulați liber!…”

ni se imprimă pe timpane Vocea

„Continuați să păstrați ritmul alert!

Nu ieșiți de pe zebră! Amenzile sunt prevăzute

în contul permanent deschis

al urmașilor până la 7 generații”

 

„Unde mergem, tataie?”

se smiorcăie pruncul din brațe

„Nu s-a aprins verde!…”

 

*

 

Muncă în trei schimburi la noua față

 

Aceasta e fața ta, Realitate ?

Smăcuită cu toate pulberile viselor noastre

îmbrăcată cu panglici decorative

sfâșiate din suflete tari

cu sacrificii rituale de celule

în comică mutație genetică

(sunt fonduri pentru cercetarea la vârf, domnilor…

e la mare preț Inventica hranei ghiftuite cu E-uri

cu metale grele – cursa exploatării lor abia s-a lansat)

Doar Noi suntem păstrătorii bogăției planetei

fiecare depozităm ceva uraniu, ceva stronțiu

(aur doar în somnul Minții)

prin noi se regenerează istoria stupidității colective

Devotați filosofiei corporatiste

lucrăm în trei schimburi

la noua ta față, Realitate,

și tot nu ne merităm salariul

*

Deghizări și răstigniri

Prin pădurile noastre călcate de Îngeri

deghizată în ceață tu încă mai sângeri

blestemați urșii ies flămânzind în cohorte

să-și hrănească tristețea din stranii retorte

Unde ești Eminescu să-ți vezi visteria

irosită pe-un petec de cer România

cârpind Arlechinului încă un fald

să-i fie mai bine, să-i fie mai cald

tu unde ești Labiș al secetei pure

ucis printre crânguri din altă pădure

Auzi cum plâng cerbii de dorul de-a fi

copacii tăiați pentru-ai cui alți copii?

*

Și totuși, e timp să-nvățăm să iubim?

Și încă ne temem de multe-ntr-o viață

și încă mânia ne-nseamnă pe față

atente dantele de-adânci cicatrici

și încă ni-i Ura acum și aici

monedă de schimb pentru toți pentru toate

uităm că ne suntem părinte și frate

iar Limba curată în care te naști

țipată-n Crăciun, răstignită de Paști

e toată o rană însângerată

în vorbe străine adânc deghizată

și dată la-ntors ca pe-o haină de regi

de nu ne mai poate conține întregi

nu-i loc de tăgadă

nu-i verb să alegi

nu-i duhul de lapte și râsul matern

e-o limbă sluțită de-un virus etern

ce viul rostirii năuc înfășoară

e-o limbă în care înveți să te doară

mai mult decât ieri

mai puțin decât mâine

ca lacrimi frămânți aburoasa ta pâine

și-n taină i-o frângi și copilului tău

când mâine probabil îți fi-va călău

O, Doamne, ce plan ai cu noi legitim

și totuși e timp să-nvățăm să iubim?

*

Lagărul Minții

Privesc la spectacolul urii deșarte

în lagărul Minții se iscă suplicii

ei sunt cu un pas mai aproape de moarte

în slujba Tăcerii sunt martorii Fricii

și unul și altul se leagă la ochi

și unul pe altul de sens se dezbracă

citindu-și descântece vechi de deochi

își scuipă în sufletul nins promoroacă

și curge spectacolul către o Lume

țesută din mrejele rupte-ale Firii

golită de sens și lipsită de nume

întoarsă pe dos în hățișul uimirii

*

În fața unei Întâmplări

Din care mireasmă să-ți fac încăpere

din care lumină să-ți isc vreo carte

să-i dăm Întâmplării doar gust de durere

când mintea de trup liniștit se desparte

Salutul cui încă-l putem exersa

în fața înaltelor porți ale vieții

și cui să-i mai cerem puterea de-a da

o altă-ntâmplare cu sens dimineții ?

*

Răgaz lângă un foc fictiv

După ce ai înțeles în sfârșit

că cei cărora le împarți frățește sufletul tău

fără E-uri

sunt doar nefericiți profitori

și consumatori de ocazie

supraviețuitori ai Fricii

cu suflete terfelite de abuz

în eternă tranziție

după ce ai priceput

miezul tragic inept al istoriei locului

crezând ferm în legile universale

te poți așeza lângă un foc fictiv

să-ți mai dezmorțești existența

făcând ceea ce știi cel mai bine –

incantând ode

pentru scoici

pentru copaci

*

Gol-goluț

 

Doar nu-ți imaginezi că filmul

în care se făcea că trăiești

îți dă drepturi de autor

ilegitimă speranță

clocită în sertarul memoriei colective

când ieși triumfător

de pe podiumul întâmplării de Oscar

se mai rupe o dată Cerul

să-ți croiască zdrențe de supraviețuire

ca tu să păstrezi experiența

gol-goluț

*

Înfometații de puteri fictive

 

Ei, voi, cei înfometați

de puteri fictive

E momentul să cunoașteți deliciul foamei

de voi înșivă

devorați-vă neputința

până la sațietate

pământul din voi

încă își plânge plăgile

nevindecabile

inept hrăniți Iluzia

cu cifre

numărați câte boabe de grâu modificat genetic

sunt în gușile porumbeilor

câte în ale ciorilor

câte întrebări fără noimă

câte chestionare pentru prezis

mersul lucrurilor

statistici îndrăgostite nevindecabil de statistici

iluzia îndrăgostită de sine

prostituată de lux

pe cifre cu o infinitate de zerouri

numerologie de doi bani

astroprofeție cu antet toxic

Doamne, tu, care te-ai jucat de-a matematica

în tăcere, în grație,

nu-i așa că nici Tu nu Te așteptai la asta?

Mistica mistificării

Fii bun, mai fă o dată Jocurile, doamne,

poate scăpăm de zarul defect

*

Recunoștință în doi

Deși nu ne-am spus nimic

am împărtășit totul

ca mulți călători înrăiți de duhul curiozității

ca doi nărăviți la frumusețea jocului

cu mărgele de sticlă

care deși e același

își reinventează zilnic regulile

Ca doi Martori

să-I mulțumim, așadar,

pentru bucata de drum

pentru bucata de pâine

în care ne-am ascuns Mintea

pusă la păstrare

pentru o Lume mai bună

*

Obișnuiți cu transhumanța

Din grotele Carpaților

nu se iese oricând

ci doar în semn de omagiu

pentru rugul solar-tată

spusul și nespusul

țes lumina rătăciților la ceas de noapte

țes mieii turmelor în plase de borangic

păstorii au gânduri răsucite în mintea munților

obișnuiți cu transhumanța

*

Protest verde

Încetați să mai tăiați brazii

încetați să mai umiliți frasinii, stejarii!…

Cine sunteți voi mânuitori de drujbe

coclite de sentimente confuze

Cu ce drept zarafi ai prostiei

vindeți Viața la bucată

ca și cum v-ați vinde pe voi înșivă?…

Părăsiți Templul Pădurii

Acum

*

Cine

Cine te mai întreabă de câteva ori pe zi

despre mersul gândurilor

despre întâmplările din vis

Cine se mai miră de înțelesurile Firii

de transparența celulelor tale în reconstrucție

Locul unde nu se-ntâmplă nimic demn de mirare

este deșertul Clipei

ți-am mai spus

*

Păreri albastre

Stau într-o dungă

și țes sentimente cu gust de mentă

încăperile inimii sunt toate închiriate

îngerilor modești specializați în IT

toți sunt Workaholici

din fericire incapabili să moară

din prea mare strădanie

niciodată nu dorm

nu plătesc apa, lumina

despre căldură nici nu poate fi vorba

eu le scriu povești la micul dejun

pentru un surâs timid

niciodată nu se satură

și-mi mai cer o porție

*

Plantația de nu-mă-uita

 

De când m-am așezat pe planeta asta

gândesc din ce în ce mai albastru

La început credeam că m-am contaminat

cu vreun virus nou scăpat din laboratoare

cu vreo bacterie visătoare scoasă la pensie

Până la urmă am acceptat obiceiul locului –

consumul ritualic de nu-mă-uita

de trei ori pe zi

Am o plantație albastră în trei tonuri deja

pot să mai și vând pe piața liberă

(deși concurența e oarbă de furie)

Oricum semafoarele nu mai funcționează de mult

au intrat în programul rabla

Doar gândurile albastre sunt la mare preț

îți pot face cu ochiul ritmic

„Interzis…

Ești liber să treci…”

*

 

Pentru minți libere

Ah, morcovii dependenți de pesticide

cum fac ei animație pe tarabele noii Lumi

 

„plătiți-ne, iubiți-ne, alegeți-ne

suntem ultimii veniți,

suntem cei mai buni !…”

nu vă ratați șansele de a ne ronțăi

zgomotos

dimineață pe inima goală…

 

otravă de calitate pentru Minți Libere

alegeți

*

De mână cu dumnezeu cel hulit de evoluționiști

M-am întâlnit cu Dumnezeu pe stradă

deghizat în haina ta veche de ateu

făcuse un scurt popas la universitate

să se pună la curent cu noutățile

evoluționismul revenise în forță

nostalgic după perioadele negre

am sporovăit amândoi despre mersul Lumii

despre una despre alta

despre crize de toate felurile

am gustat pe rând din adevăr

din minciună

ai fost o gazdă perfectă

în semn de mulțumire pentru haină

ți-a lăsat înainte de plecare

o vedere mai bună

și o carte de vizită

(cine știe poate mai târziu…)

Eu am plecat cu El de mână

în duminica orbului

am pribegit mult prin Carpați

m-a-nvățat să râd

*

Sălașurile Minții renovate

 

E un dor de du-te vino

E un altfel de mișcare

Unde-ți crește, opalino,

noul semn de întrebare?

Dintr-o dulce lenevie

ți se iscă o Ispită

gust de toate reînvie

dintr-o patimă-amorțită

 

stă să-ți cadă încă verde

în miracolul privirii

se adună și se pierde

sensul crud al zămislirii

de copaci visați alene

doar în fricile de prunci

din mirările selene

altă stare îmi arunci

ca o grație subțire

exersându-și blând mareea

adevăr și amăgire

iar sculptezi din Abureea

gânduri bune-ntrețesute

cu absurde cozi de șarpe

onomatopee mute

îți sunt semnele de carte

în sălașurile Minții

e un altfel de mișcare

în genunchi ne mor părinții

după lungă celebrare

Ca-ntr-o rugă nesfârșită

către porți rămase-nchise

din ispită în ispită

adevăruri mor în vise

numai Eul se dezbracă

de credințele uzate

și-și contemplă nuditatea

faptelor înmiresmate

chiar Acum se face seară

în memoria solară

*

Întrebări fără răspuns

Un’ te duci? De unde vii?

Nerostire din copii

făptuire aburoasă

când le țeși o nouă casă

din lumină-nfășurată?

Cum de-i lași în trup deodată

rostitori și-ndurerați

doar în sens îngemănați?

………………………….

………………………….

Umbra glonțului fratricid

Întoarcerile din exil

Păsări se-ntorc în tufișurile vieții

în cădere se fac zob

apoi se transformă în Îngeri călători

pe pământ

întoarcerile Acasă

mereu surprinzătoare

mereu împotmolite în amintiri

cu miros de iarbă

o baie de abur în colțul Minții

te poate face ca nou

*

Schimbări

Cum se subție stratul de zăpadă

Iubirile tuturor stau pe-un fir de gheață

Se rup se topesc și se refac

după vremuri

ninsorile au uitat de mult

când le vine propria vreme

în aprilie cad frunzele sub omăt

și-au luat lumea în cap copacii

iubiri amestecate

pe nemestecate

în ianuarie înfloresc salcâmii

dragonul zăpezilor le surâde strâmb

și le cere taxă de protecție

dăruindu-le fiecăruia alt oracol

*

Urma piciorului

Stăteam de vorbă cu o pasăre rătăcită

îi degerase un picior

și asta nu se face la neamul păsărilor

i-am suflat cum m-am priceput peste el

l-am luat în palmă

„Simți ceva?” o-ntrebam nerăbdătoare

din clipă-n clipă

„Nimic. Absolut nimic…”

revenea răspunsul

„Știi ceva, mai bine folosește-te de aripi!

Ce mai contează un picior anesteziat

când poți zbura atât de departe?!”…

am dat-o eu pe glumă

M-a ascultat

și mi-a dăruit o pană albastră la despărțire

mi-a scris că nu a avut nimic de pierdut

absolut nimic

doar urma piciorului amorțit

de un glonț

rătăcit în zăpadă

*

Nocturna cu Film în reluare

Libertatea legată la ochi

umblă pe catalige zilnic

prin Piața Universității

de un sfert de veac

ceremonios, răbdător, fantomatic

dă drumul aceluiași film în nocturnă

pe generic aleargă gânduri

amestecate cu gloanțe de rubin

Cain învață să conducă tancul

peste întrebările fără răspuns ale lui Abel

porumbei și corbi fraternizează

ciugulind ochii celor ce nu apucă să vadă

de prea multă speranță

de atâta inocență se face solstițiu

în iarna Fricii

ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat

Îngrijitorii ordinii publice

curăță caldarâmul de gloanțe fratricide

doar Îngerii mai calcă locul

în scena finală

doar Tăcerea își flutură

stindardul alb

Sfârșit

*

Urmarea

Nemișcarea Minții

sărbătorește moartea

Ieșiți din timp

la ceasul Iluziei

tinerii își fac jurăminte pentru eternitate

Cain îl târăște și acum pe Abel

prin piețele publice

Abel îi dăruiește un surâs complice

și-și răspunde la întrebări singur

*

În retortele Fricii

Ușile deschise spre Neant

s-au luat la harță

își aruncă lacătele una în cealaltă

plouă cu chei peste oraș

plouă cu zăvoare

Sufletele se crapă ca ouăle uitate la fiert

în retortele Fricii

și dacă tot se face seară

ne vom mai găsi oare urmele?

*

Supraviețuitor

Pe străzile urii

Umbra lui Cain

crește înalte și reci întrebări

colcăie furia printre morminte

și se sufocă de-atâtea mirări

nimeni nu tace

nimeni nu spune

ca și cum ninge cu stranii cenuși

într-un ritual al uimirii eterne

se-nchid resemnate și tragice uși

Doar Abel cu ochii întorși către cer

se reinventează

din propriul mister

*

Flash-uri de Dincolo

Se făcea că eram Dincolo

Tu bătrân adolescent

cu rucsacul în spate

eu adolescentă bătrână

cu adidașii roz uzați

amândoi căutam Muntele

gata de ascensiune

după bunul obicei al vieții

dar nici urmă de munți

nici urmă de câmpii

o plutire comună

un fel de Chagall

visat de toți deodată

ne-am privit în tăcere

semnificativ

Știam noi de ce

nu-i așa?

*

Pelerinaj

Pelerinul neras și sfios

specialist în atacuri de panică

antreprenor celest

invidiat de mulți

disprețuit de câțiva

s-a oprit între două lumi

cu răsuflarea tăiată

mi-a făcut un semn moale

din pleoapă

„E vremea, eu mă cam duc

să mai văd și altceva

urmează-mă dacă vrei

 

Oricum

ne mai întoarcem vreodată…”

 

*

Natură moartă cu afiș victorios

Între două degete

își savurează Victoria

cu zâmbetul de zile mari pe afiș

o gâză verde traversează hăul

printre degetele lui

și-și pierde brusc aripile

*

La drumul mare

Prietene, lasă ușa toracelui deschisă

nu te mai teme de hoți

deja au trecut mulți pe acolo

n-a mai rămas nimic nepângărit

neluat cu japca

ce să mai poată fura oare

la drumul mare

golit de sens?

*

Furii de sertar

Sunt focuri care ard constant în sertare

se mai încălzesc și cuvintele

nerostite

necitite,

neauzite

până le ruginesc sunetele

până se fac scrâșnete

până se deschid singure sertarele

La ce bun?

Cărțile circulă libere pe internet

*

Letopisețul glonțului fratricid

De mai bine de o civilizație

ne încăpățânăm să alcătuim cu toții

letopisețul glonțului fratricid

iluzia ucigând adevărul

ura mutilând iubirea

de 25 de ani mă încăpățânez să

consemnez cronica

iluziei sinucigașe a faptelor simple

(eu însămi am fost ciuruită zilnic

deși continui să exist

mă ciuruiesc și acum singură

deprind arta imunizării pas cu pas)

Am notat pe rând

cum au fost ucise cărțile de alte cărți

locurile de muncă de alte locuri de muncă

bunele intenții de relele intenții

creativitatea de trândăvie

buna-cuviință de mârlănie

cel mai greu mi-a fost să pun în pagină

morțile profesorilor uciși de propriii elevi

pe cele ale părinților comise de copii

pe cele ale medicilor răpuși de cei vindecați

Tuturor ne-a luat mult timp să pricepem

cum de soldații încă îi mai ucid pe civili

cum se măcelăresc apoi între ei

decorându-se ulterior pentru supraviețuire

În ultimul sfert de veac

ura e cătușa care se vinde

la fiecare colț de stradă

în fiecare instituție gloanțele circulă liber

cu drept de liberă practică

își schimbă vestimentația

își schimbă calibrul

își schimbă culoarea, ideile

strategiile

proiectele

un șirag de gloanțe bine șlefuite

deghizate în talismane norocoase

la gâtul politicienilor îți pot lua mințile

umblă acoperite sub cuvinte pe toate gusturile

prin redacțiile gazetelor, pe micul ecran,

pe străzi

prin restul de minte pe care-l mai avem

pus la păstrare pentru alt timp

Între două milenii

gloanțele ucid idei, sentimente, credințe

plouă în faptele tuturor cu gloanțe

din ce în ce mai sofisticate

apologeții glonțului

lansează noi paradigme

noi cercetări cu finanțări neantofage

astfel a apărut glonțul pentru tuse și junghi

pentru găuri negre

pentru intenție

pentru ce n-ai visat

pentru că n-ai îndrăznit

pentru că gândești prea mult

pentru că spui

pentru că n-ai avut

pentru că n-ai primit

pentru că n-ai dat

pentru că n-ai mințit

pentru că n-ai tăcut

pentru că ai înțeles

(mai bine mai târziu decât niciodată)

se lucrează la modificările genetice ale glonțului

până una-alta glonțul la rang de principiu

a destabilizat piața valutară

între timp contaminate de măreția glonțului

casele ucid casele

străzile surpă străzile

gunoaiele urăsc gunoaiele

În noua patrie a Urii

Doamne, chiar și florile urăsc florile

culorile murdăresc culorile

un joc stupid pe viață și pe moarte

fără nici o miză

amin

Note de subsol

În Cronica lumii confuze

maeștri anonimi cosemnau la ultima pagină

„Adevărul ucide confuzia

iubirea este un exercițiu continuu

de supraviețuire

 

Dar tu, Om de rând,

nu înceta să mă scrii

calcă pe gloanțe”

 

*

Glonț pentru glonț

Creierul ucide ficatul

rinichiul împușcă inima

circuitul glonțului în natură

legea împușcă legea

un cod omoară alt cod

circuitul reperelor în lume

ignoranța își înjunghie

sora geamănă – inteligența

orgoliul se încaieră cu orgoliul

glonț pentru glonț

*

Urmașii

 

Umbra noului Cain continuă să ucidă

umbra noului Abel continuă să ierte

limba noului Cain continuă să urască

limba noului Abel se lasă mutilată

din prea mare iubire

Mintea lui Cain moare înainte de vreme

sau o ia razna

Mintea lui Abel a uitat să trăiască

din prea mare iubire

glonțul fratricid trece pe lângă țintă

ținta imploră să fie atinsă

nu câștigă nimeni la tirul Vieții

este un blestem al neputinței

de a fi celălalt

regulile sunt distruse pentru reguli

se reinventează noi reguli

care după un timp sunt ucise de noi reguli

Cineva distruge ceea ce Altcineva construiește

Altcineva reface ceea ce tocmai a fost distrus

Cineva murdărește

Altcineva spală

Cineva rănește

Altcineva vindecă

Noul rănit continuă să rănească

și să se rănească pe sine

noul dăruitor continuă să dăruie

dăruindu-se pe sine altcuiva

nu mai are nimic altceva de dăruit

Cineva și Altcineva încătușați

continuă să respire

(de la fața locului consemnează

Martor anonim supraviețuitor încă)

Abureea – noua Lume confuză

 

Vernisaj

Suntem la al vremurilor nou vernisaj

vara e-o lebădă cu gâtul rupt

se duc mănăstirile în pelerinaj

pe firul gândului neîntrerupt

e-un talmeș-balmeș de grații și furii

aduse-n auz ca-ntr-o scoică mirată

ce-și vinde pe apă sideful și nurii

e-o sete-ndelung și absurd abuzată

și nimeni nu tace și nimeni nu plânge

se urlă în schimburi ales deșirate

când pâinea tot singură-n taină se frânge

pământul refuză să-și dea libertate

protest al luminii ce strâns înfășoară

prin strâmți neuroni înnoptându-și scânteia

e grevă în râsul ce poate să doară

Se rupe o țară din Cer – Abureea

*

Condamnat la Viață în carusel

Și dacă te duci să te-ntorci prin Cuvânt

se-ntâmplă să cazi pe cărări mișcătoare

Îți plângi bucuria cu lacrimi de sfânt

și țeși din răspuns fiecare-ntrebare

Apoi în târziul mirării deșarte

semnează-ți sentința la viață pe moarte

*

Legături și aparențe

Din spuma gândului se-ntoarce

Zeiță îmbrăcată-n Frici

când firul Lumii noi îl toarce

ea te învață să abdici

și-ți țese după obicei

încă o haină de răcoare

te leagă fără de temei

între răspuns și întrebare

cu un surâs te ispitește

când te-ndoiești de neputință

ca pe un Prinț te răsplătește

să te dezlege de Ființă

doar tu îi ceri sfielnic mâna

cu care face și desface

apoi i-o smulgi cu anasâna

s-auzi în somnul ei cum tace

*

Ritualul îndrăgostiților de Adevăr

 

Își trec paharul de căință

din mână-n mână ca-ntr-o boală

nevindecați întru credință

sunt adictivi de îndoială

se-ntorc etern de unde pleacă

în roata marelui hazard

unul pe altul să se placă

învață lent în timp ce ard

*

Nedumerire

Cei ce vin neterminați

își mai construiesc o casă

la ei înșiși abonați

își plătesc taxa aleasă

rate-n neuroni fierbinți

cu dobândă cardiacă

 

Doamne, ce trude cuminți

le încredințezi să facă?

Pentru ce îi osândești

să se tot rezămislească

dacă tu dator le ești

doar să-i iei ca să se nască?

*

Iartă, iubește și taci

 

Se sting valorile Lumii într-o frunză a Vrerii

lumea scâncește înfometată

toate înțelegerile din Pactul durerii

cad dintr-o dată

la ce bun să înduri suferințe atroce

dovedindu-ți că poți să o faci?

cere-i Vieții sentința să ți-o revoce!

Iartă, iubește și taci!

*

Ficțiune pe pâine

Iese Mintea din povești

cu haine împărătești

cu sensuri împrumutate

drumurile le străbate-n

toate părțile deodată

Stă pe-un bolovan mirată

și se-ntreabă unde se-află

fără pâine și carafă

unde-a nimerit din toate?

Asta e Realitate?!…

*

Ascensiune în doi pe aceeași coardă

Cum se-ntâmplă dintr-o Joacă

își dezleagă firul lung.

și sclipind de promoroacă

se întreabă de-l ajung

înghețat în așteptare

stalactită pentru cer

e doar semnul de-ntrebare

anulând orice Mister

*

Experimentând plânsul

Am plâns până mi s-au înecat

toate continentele

și tot n-am înțeles

cum de curge apă din ochii mei

am respirat până când au înmugurit copacii

în plină iarnă

și tot n-am înțeles cum de fac asta

*

Aburoasele oglinzi

Ei țin palmele încinse

peste aisberguri bolnave

de timide neputințe

cu topirile concave

stau să picure-ndoială

chiar în aroganța urii

o netrebnică spoială

de-ntuneric și injurii

li se surpă înghețate

peste tot și peste toate

Cine tace condensat

pur și fără de păcat

Cine curge îmblânzit

ca și cum n-ar fi murit?

Cine sunt terapeuții

care fac să urle muții?

*

Observând risipa Minții

În capul meu se-ntâmplă să tot rescriu poeme

stă cineva la pândă și cineva se teme

în mrejele luminii se izvodesc castele

ce-și arborează tainic și inocent drapele

Imaginarul încă își naște-o sărbătoare

învață nemurirea în timp ce tocmai moare

e-o fală a răscrucii prin cuiburile Minții

în care-și lasă puii toți cucii – nepărinții

pornesc în cavalcadă spre nicăieri în stoluri

în haine de paradă cu semne și simboluri

E o risipă dulce de semne-ntrebătoare

răspunsuri să se culce pe colțuri de mirare

și când se șterg în vise ca și când n-ar fi fost

se deapănă proscrise în miezul altui rost

*

 

Om

Cum toate vin spre tine

în grații aburoase

te-ntorci din rău în bine

te-așezi mai ferm în oase

spunându-ți încă o dată

că ești în pielea ta –

obscură și ridată

sub pulberea de stea

ce nu vrea să se spele

Te uiți mirat în sus –

e plin de tinichele

pământul e sedus

de sateliți frenetici

de mega-paparazzi

rotindu-se bezmetici

și împărțind ca frații

misterele din ample și strâmte respirații

înregistrate-n flash-uri pentru posteritate

e-un dor de du-te vino și de eternitate

dar Tu deja ești Cartea care se tot rescrie

fără condei, cerneală și petec de hârtie

încapi într-o silabă rostită monocrom

ești încă aburoasă pulsație de Omm…

*

Colocatarii Minții

În Mintea ta se tace

se tace mult și greu

se-nfruntă pe tăcute

un Mistic și-un Ateu

fac schimb de-ngăduințe

și beau pe rând idei

și fără de putință

și fără de temei

apoi se-mbrățișează

ca doi copaci bătrâni

doar Mintea se așază

când somnul ți-l amâni

în timp ce stau în tine

bolnavi de rău și bine

*

Jocuri pe viață și pe moarte

Sunt aproape de Lumină

Porțile se iau la trântă

mă întreb ce-o să mai vină

peste inima lor frântă

ce răspuns la întrebare

se vă prăvăli din hăuri

ori de câte ori se pare

că se iscă negre găuri

Mințile înfometate

de noi Jocuri din Hazard

regizează ne-ntâmplate

ce-ntâmplările le ard

*

Evadați din timp la lopeți

Stăm prieteni, într-o dungă

cu picioarele-n zăpezi

Frigul n-o să ne ajungă

Când începi să evadezi

te dilați și curgi deodată

învățând să hohotești

ești mirare deocheată –

pari că ești și că nu ești

Cu părelnice lopeți

dăm cu toții la nămeți

*

Acuarela încifrată cu Cineva și cu Nimeni

Într-o zi fără de nume

planta mi-a bătut în geam

tu erai prin altă lume

eu în spațiul meu eram

într-un cerc fără de margini

un triunghi înflăcărat

își cristalizase simplu

rostul cald într-un pătrat

și din forme curgătoare

trecea chipul în alt chip

mă-ntrebam cine ești oare

și din ce mă înfirip

dintr-un Nimeni dat la-ntors

eram Cineva o clipă

și din firul mult prea tors

fulgul devenea aripă

și acum se-ntâmplă încă

trupul tău se face apă

trupul meu se face stâncă

dar ce lume-o să ne-ncapă

nici un spațiu nu-i destul

nici un timp nu e sătul

Doamne, unde ne mai duci

și nevolnici și uituci

am ieșit din ritm curați

și ne-ntoarcem maculați

*

Sălașul curgător

Minte de aer

Suflet de apă

cum bietul trup

să vă mai încapă?

Minte plecată pe multe cărări

cum să te-ntorci

din îndepărtări

cum să mai curgi

în celulele faguri

Suflet de miere

înghețat peste praguri

dacă sălașul etern curgător

chiar când se-ntâmplă

deja-i trecător?…

Defense ludice și portrete în tranziție (consemnări și interviuri din patria confuziei)

 

 

Vitrina cu fapte  (mamei cea de toate zilele)

De copil

m-a trecut prin Isarlîk

mi-a făcut adesea sîc

eu i-am scris mereu poeme

cu și fără teme

De la ea până la mine

din șerbetul cu morfine

cresc gândaci cu gânduri fine

mă plimba precum sulfina

de-mi țineam în palme splina

cât să-nfășure lumina

tot mai pot gusta vitrina

faptelor cu miez de nucă

mintea să nu mi se ducă

din aproape în departe

prea uimită de vreo carte

și din alge opaline

tot pictez vorbe marine

cu miresme Brumar-ine

ca să-i fie Vieții bine

când se-ntunecă pe-afară

într-o doară

Ea surâde-a mia oară

*

 

Info Nimic nou

 

În imensa Piață

înșirați pe-o ață

trei țipari și-o rață

scoși la reciclare

(numai din eroare)

proclamă programe

austere drame

hrană sănătoasă

vom pune pe masă

măsurată-n grame

Rescriu conștiincios

rețeta de sos

dres cu abanos

pentru viitoare

ere glaciare

*

Duplicități

Ea intră-n El

cu gând de-oțel

sau ca-n melasă

dacă o lasă

să-l descoasă

cu un apel

sâcâitor ca un cârcel

apoi duioasă

mai face-un salt

peste o masă

drept în înalt

trup de cobalt

zvâcnind în plasă

dă iar de El

pe capu-i chel

tichie de mătasă

dar îl trădează c-un ascet

cu pielea-ntoarsă violet

către alt crez

(dacă o lasă)

eternă infidelitate

mai mult de-atâta

nu se poate

*

Eliberat proaspăt

Un ax să ai

ca un vătrai

s-aprinzi un jar

în buzunar

să-ți simți urechea

drept un rai

în care a dat strechea

să n-ai habar de calendar

iubind perechea

cântând la nai

s-arunci c-un zar

pe Via Vecchia

Să urci la cer

fără reper

bolnav hoinar

*

Codependenți

El bun

marilor Frici carne de tun

fără furtun reanimat

de gândul unui ac nebun

și agasat

El antrenat pentru păcat

prea turmentat și erodat

îți lasă azi

mireasma-n brazi

în conurile lor să cazi

privirile să ți le arzi

și-ntr-un târziu, decapitat

în curcubeie explodat

să-ți fie Ție, joc de zmeie

și azalee,

uitucă năucă

perplexă femeie

*

Artistul supraviețuitor din Pod

Toată Era a stat în Pod

vieții să îi facă nod

(să nu scape vreun nărod)

guguștiucilor de var

le-a ținut cursuri în dar

i-a crescut în buzunar

i-a hrănit doar cu mărar

i-a muștruluit puțin

când li s-a făcut a spleen

confundând apa cu vin

iar când și-a pierdut o mierlă

de sub aripă o perlă

a depus-o într-o gherlă

pentru lilieci

zevzeci

Din bătrânul clavecin

dat pe gratis de-un vecin

(pare-mi-se d-l Bach)

i-a venit un gând divin

„fără nici un fel de ahh”

asumându-și un destin

de monah

și-n prezent stă tot în Pod

artelor Miriapod

pescuind fără năvod

*

Armistițiul cu Minunea

Pălăria străzii mele

s-a lărgit c-un pumn de stele

garnisită cu sardele

flutură din măruntaie

s-a pus toată la bătaie

trec în șiruri lungi tramvaie

stegulețe

beculețe sub zorele

fac romantice bezele

Daciilor cordiale

eșuate prin canale

megafoane și urale

și discursuri minerale

Totu-i doar un exercițiu

pentru Marele solstițiu

când șoptit ni se promite

că un lung șir de termite

ne vor învăța smerite

să-ncheiem un armistițiu

cu Minunea

(dacă-și țin promisiunea…)

*

Recviemul unui homeless

 

Garoafe reci cu usturoi

mânca-vom noi

pe-un mușuroi

în ceasul de apoi

Pribeag

să-mi spui

că mi-ai fost foarte drag

precum un crâng unui zăvoi

precum o ușă unui prag

un recviem pentru-amândoi

idei șirag

antipoem

eu doar o pană

tu boem

scăpați pe-a lumii blană

să nu te temi de eu mă tem

să bem doar dintr-o cană

căci din abis

d-l Matisse ne face ramă

mereu hai-hui

ai Nimănui

tată și mamă

*

Consemnări cu crocodili de la locul faptei

 

Bunul nostru Crocodil

care a mâncat pistil

s-a făcut de-atunci vernil

l-a durut mai întâi gura

semn că-și va schimba dantura

de prea multe mușcături

(ce ți-e, doamne, cu natura!…).

iar distinsa lui consoartă

i-a dat ceașca fără toartă

nu l-a așteptat la poartă

lăsându-l cu țeasta spartă

și-a fugit de prin april

c-un mai tânăr crocodil

care n-a mâncat pistil

deși s-a făcut vernil

înainte să fi nins

Paparazzi i-au surprins

cum în treacăt s-au atins

„Click”

*

Transformările zilei

Hazul și necazul

și-au vopsit pervazul

și-au schimbat macazul

Acum și Necazul

este de tot hazul

și pe orice Haz

îți este necaz

*

Concert în aer liber la Clavecinul mecanic

De 48 de ore cercetează

clavecinul din inima mea

pe unde se ascunde glonțul

vecinii au chemat pe rând

poliția, salvarea, pompierii

ziarele de scandal

Administratorului de bloc

i-a venit până la urmă

o idee mai bună

„să profităm de pe urma acestui incident”

și-a zis

și a introdus o taxă simbolică pentru

staționarea în jurul blocului

(„iată cum putem achita restanțele

la plata întreținerii

dacă tot suportăm circul

să mâncăm și noi o pâine…)

oricum e un concert cinstit

în aer liber

toate țevile blocului

sunt în mare acord cu linia melodică

în toate balcoanele reverberează

bătăile inimii mele

tema se reia din ce în ce mai amplu

sublim

spectatorii se-ntreabă dacă mai respir

între două sincope

tot cartierul e o pată

bolnavă de muzică

lacul îi ține trena brandenburgică

în final doctorul mi-a atârnat glonțul de gât

drept amuletă

Prietenii mei și acum îl omagiază

aducându-i flori de mușețel

culese din drum

*

Pronosport pentru responsabili

Un meci de ligă

între Capul Bunei Speranțe

și F.C. Stomacul gol

poate fi un bun prilej de dispută și de pariuri

pe terenul Creatorului

(recent întors din schimb de experiență

cu creatorii altor universuri)

ori de câte ori Capul joacă în deplasare

Stomacul primește un GOOOL

ori de câte ori Stomacul se deplasează

Capul marchează AUTOGOOOL

doar pe terenuri neutralizate în prealabil

fac meci nul

oricum

dacă totuși jucați la pronosport

X e varianta cea mai sigură

*

Viața proaspăt spălată

 

Ploaia de azi-noapte a spălat orașul

cu detergent transcendent

cleiul verde al străzilor

s-a smaraldizat

trebuie să te deplasezi

numai pe patinele cu rotile (iar eu detest acest sport)

dacă-ți iubești cu adevărat viața

dacă încă merită s-o trăiești

proaspăt spălată, dezinfectată

ca un nou-născut

care continuă să țipe la baie

învață să patinezi

mai mult decât o fractură proaspătă a minții

ce crezi că ți se poate întâmpla?

*

 

Experimentul cu tubul albastru

Într-un tub fluorescent

îndrăznind să intrăm

am mai murit cu toții odată

din curiozitate

lumea era de-un albastru

totaliter aliter

gândurile ieșeau perechi-perechi

pe Bulevardul Libertății

dialogând dialectic

în blugi violeți pe artera principală

dobândeau chiar și sex

la fântâna arteziană din centrul orașului

Sentimentele și Patimile

pregăteau arhiva pentru ziua porților deschise

așteptau să fie ghicite

citite studiate

rescrise ucise

era o mare tevatură albastră

în căutarea adevărului

înainte de a fi ars din nou

maculatura

în timpul cine știe cărei alte pene de curent

înainte de a se răzvrăti încă o dată natura

uitaserăm cu toții de lumea noastră

așezați într-o transparentă fereastră

ca într-o vitrină

acvamarină

a fost odată ca niciodată

un experiment

fluorescent

*

O femeie pe o bicicletă roșie

O femeie pe o bicicletă roșie

la începutul mileniului

participă conștient și de bunăvoie

la marele tur de forță

în jurul orașului,

în jurul patriei

al continentului

și parțial al planetei

(oceanele continuă să fie o serioasă piedică

în calea învârtitului în cerc)

O femeie pe o bicicletă roșie

asigură igiena psihică a popoarelor vegetale – vorba Poetei)

între două tratate științifice

dezleagă rebusul relațiilor interumane

și încheie contracte de supraviețuire

pe termen lung

cu păsările colibri

cu urșii Panda

zilnic își bea cafeaua în Piața Minții Libere

și a Morților Tineri

În semn de protest

față de experiențele nucleare

și modificările genetice ale plantelor

omagiază grijile cotidiene

și nașterea pruncilor

respectă toate pactele cu natura

două aripi de fluture pe coarnele bicicletei

sunt o asigurare eternă pentru viață

*

Retorica inimii

Vitraliul inimii bunicii mele

a supraviețuit celor două războaie

mai multor cutremure

mai multor confuzii regretabile

De fiecare dată Cineva

l-a șters cu grijă

o trecătoare

o călugăriță

o nepoată

o carte

o frunză

și acum mă întreb

unde vor fi dispărut toți meșterii

vitraliilor de odinioară?…

*

CV-ul absolventului eminent

Prietenul meu transparentul

lucidul

definitiv treazul

cel ce simte cale de o poștă

izvoarele subterane

adulmecă prin librării

sensul ales

dintr-o înfricoșătoare infinitate

A absolvit Institutul Iluziei

cu magna cum laude

(în Țara Minunilor a fost coleg cu Alice

pe care a iubit-o în pauzele de masă)

consimte pactul cu stresul cotidian

ca pe o brățară

nu are noțiunea de cătușă

I se spune preafericitul

preatristul artistul

învăță stâlpii de telegraf să lumineze

non-stop

predă artele conectării la noi surse de energie

v-ar trebui urechi eoliene să-l auziți

v-ar trebui ochi de mercur să-l puteți vedea

deși trăiește extrem de modest

este desigur o prezență costisitoare –

câțiva ani buni din viață…

Lăsați-vă totuși în seama lui

*

Marketing la Chei pentru suflete

 

Cumpărați 55 de bile

care gâfâie pe urmele fiecăruia dintre noi

55 de bile strunjite cu grijă

de-un văr primar al lui dumnezeu

(din cel mai scump oțel vândut pe sub mână)

55 de chei pentru suflete rotunde ca niște patinoare

în care îți poți zări ultimele riduri

chiar și pe cele ce vor apărea inevitabil

după plecarea patinatorilor

55 de capcane în care orice gleznă e vulnerabilă

chiar și glezna panterei roz

55 de iatacuri pentru dragoste

(dacă ți i-ai reamintit pe antici între timp)

55 de tablete cu psihoprograme

pentru uzul extratereștrilor –

Cumpărați Mic ghid ontologic pentru Terra

aveți nevoie de el zilnic

*

Arțar în creștere

Un Arțar

am să-ți aduc

într-o dimineață în dar

să-l pui în baie, iubite

între șampon bureți și termite

(ce trag la spumă

ca la o faptă bună)

o să-l implantăm chiar sub duș

vom umbla cu el cu mănuși

nu cumva să-I vină

vreo durere de splină

(cum care splină?…)

de pe la rădăcină

ca să-I fie răcoare și bine

o să-I tăiem în beton

o gaură pentru soare

alta pentru ninsoare

alta pentru neon

chiar și una pentru vecine

să le poată privi opaline

dând din picioare

dacă într-un an

crește cumva dincolo de tavan

vom închiria și apartamentul de sus

chiar dacă are ferestrele spre apus

oricum nu va dura decât până la Moarte

pentru Arțar o să scriem

când eu și când tu

câte-o carte

(despre arta supraviețuirii

Commedia dell arte)

Oricum până la ultimul etaj

e departe

dar merită pentru un Arțar

să ne umplem de var

*

Din jocurile minții

Iubita lui de la etajul trei

avea cârcei printre idei

din când în când

își găurea un tainic gând

cu un perforator de rând

pentru asfaltul

din înaltul senin

de care se temea puțin

vorbind cu altul

așa încât prin gândul ei strecurătoare

vâsleau lungi șiruri de cocoare

în tranzit către zei

astfel ajunse plasatoare de idei

*

Remedii din dragoste

Sora noastră Kinga

și-a pierdut seringa

căutându-și chinga

de ascensiune

într-un vis în care

chiar din întâmplare

a intrat puțin

(ca-ntr-un magazin

după o minune)

S-o-nvățăm să zboare

să-i dăm aripioare

unse cu venin

și cu rosmarin

bun pentru planoare viitoare

să strivim

toți duzii

de seve curate

să-i facem transfuzii

verzi și parfumate

s-o-nsănătoșim

iar când o să iasă

aburoasă

ca dintr-o melasă

s-o iubim

*

 

În Cursa adevărului complici

Am venit pe lume simultan

Eu și câinele regal de vânătoare

El îmi păzește gândurile nerostite

și trupul

suntem nedespărțiți

deși tragem de capetele aceluiași fir

o lesă pentru doi deodată

în care și-a încâlcit

chiar și Dumnezeu picioarele

în câteva rânduri

ca-n orice vânătoare cinstită

Eu pe urmele lui regale

mă comport ca o pradă

doar-doar va întoarce capul

El pe urmele mele pavăză

îmi șterge pașii

nici o urmă să nu ne trădeze

pe Drumul Adevărului

complicitatea îl face să existe

*

Incantația unui om care s-a pierdut de sine

 

Fă-mă câine credincios

de sus chiar până mai jos

să se teamă perlele

să m-audă mierlele

ocolindu-mi blocul

să iște norocul

să-mi spargă ghiocul

profețind a moarte

să-mi fure o carte

și pe la amiază

orb cu mintea trează

să mă mut

într-alta mai brează

fă-mă numai minte

umple-mă cu linte

fă să-mi crească-un dinte

pe un omoplat

fă-mă deșirat

ca un scul de lână

pentru altă zână

să mă ia în mână

să mă tricoteze

pentru vremuri treze

*

Cotidiană zen

 

Când Mikaela-san

îndrăgostită de-un Elan

(pilot pe un aeroplan

ce găurise un tavan)

se așeză la 9 fix

să-și schimbe pasta de la pix

cu pilitură de onix –

în două clipe cruciale

dintre excursii spațiale

(deloc uzuale)

își aminti și iscodi

(cu ochii vișinii)

că-n oale

lăsase pradă inimii –

fiertura dumisale

în care din eroare

(deloc întâmplătoare)

se strecurase și-un copan

Ce-i viața, Mika-san?…

koan.

*

Zen dâmbovițean

Mik-sandra-san

pierduse-un ban

de aur vechi într-o cafea

(ori într-un fald de catifea

gurile rele spun hazna

cine mai poate ști?!…)

cert e că-l înghiți

Stătu o vreme în zazen

imaculată

(cât soarele-i pictă pe ten

o mică pată)

și-apoi privi senin în sus

de unde un albastru fus

i se roti

apropiindu-se perfect

de ceasul ei ușor defect

îl învârti ca pe-un obiect

nițel suspect

și-i instală dintr-un coral

elice pentru zbor oval

Iar în final

către Înalt

Mik-sandra san

făcu un salt oriental

preț de un an

dâmbovițean

*

Autostop cu parfum de tei

Sub un Tei rotat și efeminat

și-a oprit mașina un bărbat

(un autostop ciudat și trist)

cu ochii de ametist

șoferul

a deschis portiera și l-a invitat

și cum bietul Tei

tocmai se afla în drum spre zei

(după ce trecuse pe la zmei)

n-a mai stat pe gânduri

(ca-n atâtea rânduri)

a plesnit din sâmburi

și s-a angajat

inundând mașina

s-a aprins lumina

dezorientat de parfum

motorul a reverberat

asumându-și toată vina

fără vreun temei

Click!

a explodat cu parfum de tei

*

Drepturi de autor

 

Pe Splaiul Liberei Cugetări

la nr. 1 mansardă

funcționează o pompă de benzină perpetuă

din păcate Inventatorul nu a reușit s-o breveteze încă

angajat fiind într-un contract de mai lungă durată cu ideile

(prietenii săi pretind că de fapt

s-ar fi proptit la OSIM –

față în față cu năravul unor funcționari

obișnuiți să pună bețe-n roate)

Până la clarificarea situației

vecinul de la parterul imobilului face bani buni

vânzând promisiunea achiziționării pompei

cu ajutorul câtorva fluturi mirosind a benzină

mostrele pot fi vizionate în holul imobilului

de la adresa precizată

sunt deja lungi liste de așteptare

pentru contracte pe termen nelimitat

au sucombat deja câteva generații de fluturi

prin intoxicație acută

dar sunt zilnic înlocuite cu succes

La mare căutare sunt gândacii de benzină

care s-au dovedit a avea o fiabilitate mai bună

Oricum până la reîntoarcerea printre noi

a preaocupatului, preainspiratului inventator

până la coborârea duhului sfânt

din mansarda ce adăpostește secretul omenirii

cetățenii implicați cu evlavie și răbdare

aplică proiecte finanțate generos

pentru liniile de dezvoltare a Lumii

accesul la mediatizarea

ca și la multiplicarea viitoarelor pompe perpetue

este condiționat de cine dă mai mult

câștigă cei care au relații sus-puse

între timp autorul a sucombat de foame între cei 4 pereți

l-au înmormântat fără onoruri militare, în secret

chiar în pompa sa de benzină perpetuă

al cărei principiu de funcționare

continuă să fie o enigmă

Bucurați-vă în liniște

de viața, opera și absența lui

umpleți-vă canistrele inimii

în ritm controlat, în trei schimburi

lăsați-i autorului un cuvânt bun la despărțire

(cu autograf)

să-i păzească ușa Minții

perpetuum mobile

*

Instantaneu citadin cu pansele deghizate

 

În jurul Tribunalului

panselele au năpădit atmosfera

întru însănătoșirea morală a societății

primarul a făcut o investiție consistentă

pentru recultivarea lor

s-au purtat câteva zile discuții aprinse

pe tema alegerii culorii de bază

violet sau alb-auriu

fără să se ajungă la vreun acord

așa încât, în final primarul a decis singur

ca să împace toate punctele de vedere

„Vor fi pestrițe domnii mei

să se regăsească toate valorile

ce atâtea diferențe fraților

toate miros la fel” o dădu el pe glumă

semnând ceremonios contractul

cu florăresele câștigătoare la licitația culorii

după câteva săptămâni

(în baza aplicării deciziei…)

mirosul persistent al trandafirilor roșii olandezi

plantați în jurul tribunalului

a năucit violatorii și traficanții de suflete

i-a scos din minți pe toți borfașii

îndrăgostiți de pansele

cerând clemență

la judecata de apoi

fără drept de apel

apoi trandafirii au fost tăiați

și vânduți pe tarabe

marfă de import

la suprapreț

*

Fast food

Mmm, miresmele dulcege neclare

ale prânzului visat încă de la ora 8 dimineața

subtilitatea aromelor din cutiile viu colorate

ce lasă loc unor supoziții bizare

cum ar fi sarea măcinată cu ghimbir

într-o râșniță antică de cafea

macul fiert în oțet de trandafir

cu sos de petrol rafinat (o adevărată delicatesă

mai scumpă decât caviarul)

clătitele bunicii umplute în premieră absolută

cu mortar tradițional de cea mai bună calitate

pervertirea aromelor nu este neapărat o boală

ne asigură specialiștii în hrană moleculară

ci mai curând un salt în necunoscut

o experiență evolutivă

(ce naiba, nu ai pic de curiozitate?)

totul se gustă pe fugă

în porții generoase, pe nemestecate

abonamentul e preferabil

Dacă alegi să-ți duci singur coasa

la judecata finală

ești un candidat eligibil

*

 

Cronicar fără permis

Să fii cronicarul Inimii tale

cu extrasistole

e ca și cum n-ai avea permis de intrare

în Uniunea Scriitorilor

ca și cum ai conferenția furnicilor

despre iarnă și binefacerile ei

să fii Miron Costin-ul sufletului tău

cât a mai rămas încă

blană jupuită artistic de devoratorii de ocazie

din două timpuri

e ca și cum ai smulge iedera roșie

de pe calcanul casei vecine

cu Institutul de Gerontologie –

singurul deținător deocamdată

al unei licențe în nemurire

*

Jocul aparențelor

Tristețea e un calorifer

vopsit țipător în portocaliu

pentru tonifierea coardelor vocale

după o pauză prelungită cu rost

pentru economisirea altor surse de energie

pe cale de dispariție

ea poate să-ți încălzească zilele

atunci când soarele s-a hotărât brusc să-ți joace festa

tristețea îți poate topi cleiul protector din urechi

până ce timpanul va vibra în contrapunct

până când îți poți auzi arterele lovindu-se una de cealaltă

Tristețea și Furia sunt gemene biviteline

croșetează la patru mâini

două pe față

două pe dos

de când lumea

crede-mă pe cuvânt

d-l Chopin mi-e Martor

*

 

 

 

 

Managementul Minții pentru iarnă

 

O draperie de catifea peste cartofii depozitați

pe rafturile minții (provizii de iarnă)

poate împiedica până la un punct

ițirea mustăților

(semn de virilizare precoce)

astfel încât inima cartofului

să poată rămâne curată și jucăușă

cât mai mult timp cu putință

Inocența cartofului e un semn de bună

gospodărire într-o lume ca a noastră

iubitoare de crocanterie și fiert în suc propriu

și cu cât e mai crud, mai alb, mai vital

cu atât e mai sănătos pentru viața ta

cartoful prăjit al minții

te face să ți-o pierzi pe de-a-ntregul

oricât de mult ai iubi ronțăitul

o perdea de catifea peste cotloanele Minții

îți păstrează recolta proaspătă ceva vreme

previne macularea

*

Reforma manualelor

 

Pentru că în ultimul timp

mulți dintre noi repetă clasa la zbor

necesitatea revizuirii manualelor se impune

ca o ploaie torențială în fața secetei

un manual nou de zbor accelerat

ar putea salva situația pentru câteva generații

și cum bătrânii autori depășiți de grijile cotidiene

au oferit șansa creației celor mai tineri

iată-i la fapte

după ce au răsfoit pe rând

bibliotecile secrete ale îngerilor și demonilor

scoși la pensie

după ce-au încercat în zadar

să pătrundă misterele păsării Archeopterix

(pasărea Phoenix nu a mai fost găsită în viață –

contrazicând legenda

și-a luat un lung concediu fără plată)

pentru a nu se mai repeta străvechile erori

nu au fost neglijați nici liliecii

nici ciocănitorile

chiar și mierlele și cintezoii au fost intervievați

nemaivorbind de pasărea-liră

s-au recitit cu atenție memoriile postate pe internet

ale cocoșilor și găinilor

gâștelor și rațelor

curcanilor și bibilicilor

(ăștia cum or fi fost domesticiți domnule

și prostiți de-au ajuns să fie hrană altora?)

în sfârșit după un vast studiu documentar

s-a conchis să se ia totul de la zero

(n-ar fi pentru prima dată)

Manualul ca miez al învățării zborului

a fost scos din uz

interzis

apoi ars ritualic în Piața Marilor Fapte

acum pe orice tabletă poți accesa în două clipe

un zbor virtual pe cinste

înțelegând că dacă te decizi ferm

poți zbura oriunde, oricând, oricum

pur și simplu

brusc

evaluările și diplomele se fac și se acordă

pe cont propriu

în funcție de standardul de fulgi

smulși și investiți pe viață

(cu siguranță personală și colectivă)

P.S. Se spune că s-ar lucra totuși

în secret

la manualul de zbor în a patra dimensiune

*

Hronicul Elefantului ca și al Șoricelului

 

Eeeiii, ți-ai pierdut proteza în Gange!!!

strigă din răsputeri șoricelul urcat cu greu

pe urechea elefantului Himalaia

surd de o viață

după o eră

incapabil să se hrănească

elefantul a sucombat

orb de foame

mai multe generații de șoricei

și-au dedicat viața construcției

protezelor auditive și ochelarilor

pentru elefanți

crescându-și semnificativ proviziile

pe cap de șoricel

într-o altă eră

nu au mai avut clienți

reprofilându-se pe producția de gloanțe

au sucombat cu toții

testându-le pe ei înșiși

a consemnat pentru urmași

Gangele

*

 

 

Legenda peștișorului adormit cu capul pe-un glonț bine lustruit

 

Peștișorul Sifo

ca o globulă roșie

a rămas singur în acvariu

multă vreme nu i-a venit a crede

că e liber să treacă razant printre alge

că poate locui nestingherit într-o scoică

de 5 stele

a dat ocol de mii de ori

în toate sensurile

până la granița transparentă

prin care lumea de dincolo

părea atât de iluminată

încât îl usturau ochii

în special un ecran uriaș

pe care rulau non-stop lumini și umbre

i-a dat mare bătaie de cap

țintuindu-l ore în șir

lipit de geamul impenetrabil

fără să priceapă vreodată ce este

(așa a experimentat extazul transcendental)

cine și-ar fi putut închipui

că îi vor lipsi pânda

rivalitatea interdicția blamul

mușcăturile de coadă

ale lui Beta

electroșocurile zilnice aplicate aripioarelor

de către confrații săi acoperiți

în mantii cenușii fosforescente

cine ar fi putut crede

că având hrană din belșug

va deveni obez

se spune că dormea cu capul

pe-un glonț bine lustruit

Într-un târziu

dumirindu-se oarecum asupra propriei libertăți

din spatele geamului atoatevăzător

pe măsură ce se scurgeau anii

și-i picau solzii

semăna tot mai mult cu o globulă albă

într-un peisaj leucemic

într-o zi s-a volatilizat fără veste

cu acvariu cu tot

*

Alegerile Cireșului supraviețuitor

 

Ram de Cireș

ai fi putut să dai greș

cu primăvara asta lungă

de-ți pocneau mugurii într-o dungă

dacă te lăsai păcălit de solstițiu

și făceai armistițiu

legai roade precis

de cais

ai fi fost în toate livezile lumii proscris

dar trăind duplicitar și prudent

asumându-ți legea supraviețuirii pe continent

ți-ai lăsat aromele lent

să cadă

fină zăpadă

pe singura stradă

care duce spre Marea Livadă

*

Revelațiile transmutației identitare

(interviu la fața locului)

Brusc am înțeles

(între două conferințe)

că se-ntâmplă să locuiesc într-o lebădă

convinsă că e lișiță

brusc i-am simțit penele alunecoase pe dinăuntru

dansul lung al gâtului

brusc mi s-a făcut frig

am visat că-mi cresc solzi în interiorul inimii

și chiar așa a fost

am înțeles că neuronii îmi sunt iremediabil racordați

la rețeaua apelor

și că lacul pe care plutesc

este doar recapitularea marelui Ocean

un timp am crezut că zbor

în bătaia puștii vânătorului

impecabil lustruită

apoi am priceput că de fapt

pluteam în bătaia vântului

și-am devenit frunză

mi-am asumat noua identitate

ca pe-un drept legitim

Într-o lume a dansului perpetuu

și libertatea pe orizontală e un drum posibil

dacă alegi mișcarea sinusoideală

totul e să nu te oprești cu o clipă

înainte de a-ți da seama

*

Meditație cu boabe de grâu

Sunt întâlniri

pe o pagină plină cu boabe de grâu

aruncate cu artă

de un Jucător experimentat

o pagină de viață din care poți ghici

încotro se va face toamnă

La sfârșit

după ce te-a pus să sufli cu putere

din plămânii albaștri ai văzduhului

Jucătorul îți mulțumește

cu un surâs complice

și se volatilizează

și dacă ochii îți rămân treji

poți număra întâmplările cu rost

din patria confuziei

ca pe niște mătănii

în orice după-amiază târzie de iarnă

când bobul de grâu gestează

*

Casa Poem

Într-un Poem îți poți răsuci glezna

până la sunet

îți poți uita prietenii

rosturile zilnice

chipul

poți găzdui un stol de vrăbii

înghețate în miezul iernii

și când obosești să iubești

fericit poți chiar muri

*

În așteptare

S-aștepți ziua ca pe un vagon poștal

într-o gară uitată

un minut plin

fără vacarm

fără confuzii

s-adulmeci bolta ca înaintea unui zbor final

să-ți simți penele ițindu-se

în vârful degetelor

să te auzi strigat la catalogul celest

și brusc

să te rupi de pământ

*

Invitație la explorarea noii Arctici

Ghețarul ochilor

este o gazdă primitoare

între două priviri

te poate ademeni cu o focă dresată

pentru care jocul cu mărgele de sticlă

e unicul sens al vieții

în vreme ce urșii aburoși visează

crăiese cu glezne de zahăr candel

tu poți trece printre ei

perfect liniștit

fără să te vadă

*

Rețeta cardiologului de ocazie

„…Este bine să faci o călătorie

prin arterele tale seara

prea multă autonomie strică uneori

e bine să te familiarizezi cu aspirațiile lor

între două concerte în deplasare

să vezi cu ce păsări se mai țin

ce tablete mai folosesc

în ce lumi mai cred

 

dacă te-ntorci

fericită ca o globulă roșie

antrenează-te intensiv pentru zbor”

m-a sfătuit făcând-mi cu ochiul amar

terapeutul inimii

apoi mi-a scris

câteva indicații pe-o bucată de coajă de copac

în loc de rețetă

„Să fii de trei ori pe zi frunză

sfărâmată între degetele unui copil

să-ți curgă seva pe brațele lui

să-ți înverzească irișii privindu-l

și în mirosul tău să îl adăpostești

ca într-o temniță

dimineața

la prânz

și seara” semnătura indescifrabilă

*

 

Sensuri inversate

Așezat în miezul său

i se face somn cu adevărat

de când i s-a defectat ceasul deșteptător

în sfârșit

poate visa continuu

că se cufundă în cer

că zboară prin ocean

este mai liber decât fluturele supraviețuitor

pe-un aisberg emigrant

*

Martor

Cel ce s-a-mpiedicat de colțul de pâine

cel ce și-a zdrelit palmele de colții unui lup

cel ce a învățat să tacă sub furtuni

prietenul melcilor și al vulturilor pleșuvi

poate înălța zmei pentru voi

în sufletul lui vă poate găzdui

ca într-o peșteră aburoasă

cu două pietre vă poate aprinde pădurea

ca vouă să vă fie cald

*

Irosiri

Orice zi poate fi o Coroană

pe care nu știi s-o porți

în timp ce te închei la șireturi

ți se poate rostogoli la picioare

o coțofană s-o înhațe

până la prima pădure

din vârful celui mai bolnav mesteacăn

s-o scape din cioc

*

Prietenii

 

Un pahar cu narcise seara

poate fi un bun prilej

de a-ți înțelege prietenii

de a te gândi la viața lor

cât o mireasmă confuză

la rădăcinile rupte cu evlavie

la trupurile lor din zi în zi mai plăpânde

la iluzia apei

în care se încăpățânează cu toții să înoate

până la capătul puterilor

cu devotament

mereu aceiași

iubindu-se

*

Poemul de dragoste

Un poem de dragoste

se scrie el însuși în agenda telefonică

dacă s-a lăsat gândit de iarbă

înainte de a sfredeli pământul

dacă s-a lăsat visat

de căprioara ucisă

de colții unui lup tânăr

un poem de dragoste

se ascultă el însuși

până devine migdală

până devine sare

până devine cristal

oricum factura la mobil

te face dator pe veci

*

Pact

Hai să-i iertăm Păianjenului

relele din ultima vreme

s-o facem pentru hamacul de aur țesut

între două vânători

în care multe muște se prind de bună voie

în căutarea paradisului pierdut

mai scăpăm de bâzâitul continuu

mai scăpăm de microbi

*

Cuiva îi pasă de starea ființei

 

Starea de cronicar al ființei mele

s-a mutat în februarie

într-o sămânță

după ce mi s-a încredințat o pană de înger

scăpată de la marea emigrație

de atunci Cineva îmi povestește zilnic

de la telefonul public

un vis transparent

care se tot repetă

despre starea ființei mele

mutată iremediabil

într-un spic de grâu

nu uită niciodată să mă pună în gardă

că secerișul e inevitabil

așa că profită să mă mai sune și mâine

îngrijorat de noua mea casă

de la o vreme telefonul mă sună singur

mereu la aceeași oră

între timp m-am făcut pâine

și Altcineva mă frânge zilnic

în bucăți egale

pentru Ceilalți

*

Feng Shui

Masa ovală către sud

în fiecare carte arde o candelă

sărbătoare a minții

în această odaie poți orbi

dacă ți-ai uitat ochelarii de protecție

fotoliul șui îți poate oferi un scurt răgaz

între două polemici silențioase

derulate pe fundalul Prezentului

și dacă totul devine clar și armonios

te poți familiariza treptat cu arta gândirii

cale de-o viață lină

în timp ce vecinul tău de deasupra

își construiește singur o barcă

și-ți cere cuie de-mprumut

din oră-n oră

*

Mantra Călătorului cu metroul

Ca într-o liniște definitiv pierdută

te agăți de bara metroului din inima ta

livid te îndoiești de tine

„nici o cădere nu e posibilă în timpul călătoriei

totul e ermetic închis” îți repeți mantric

la fiecare respirație

Ai dreptul doar să privești pe geam

întunericul întrerupt de lumini confuze

în stații cu nume familiare

la dus și la-ntors

*

Martor Supraviețuitor

În amiaza totală

Bețișorul de santal se încăpățâna

să ardă mocnit

lent

foarte lent

căzuseră imperii unul după altul

bolnav de cutremure

pământul năștea insule sacre

păduri închegate în mâl

nici vorbă de lotuși

foșneau doar stranii concerte

ale unor foste păsări

o stea plutitoare la nord

încă își visa propriul chip

cu gândul obsesiv la aurora boreală

doar bețișorul de santal

ardea liniștit

impasibil

înmiresmat

peste toate

și parcă nu se mai sfârșea

*

 

 

 

Gâdele cuvintelor și codul onoarei

Gâdele Cuvintelor

în odăjdii de seară

mi-a dăruit ceremonios un cuțit

cu lama amară

deși respect codul onoarei

tot nu am înțeles

unde să-l așez

unde să-l tăinuiesc?

În care firidă

să-i ascund sclipirea perfidă?

poate în melcul urechii

să-l îngrop ușor în auz

ca pe un gheizer

ca pe un glonț

ca pe un havuz?

Poate-n genunchi să-i găsesc vreun căuș

să-l ascut cu sidef de albuș

poate în inimă să-i deschid vreo arteră?

să-i improvizez mai curând o seră

de plante rare în neuroni

sau mai bine o scenă

pentru regi și bufoni?

Cu pleoapa stângă să-l lustruiesc

să-i ating cu privirea mânerul ceresc

și într-un târziu ca-ntr-un vis

asemenea unui proscris

cu un gest lent

nesfârșit

ca și cum s-ar fi sinucis

Gâdelui vorbelor să-i fiu cuțit

*

Gripa stradală

Toate străzile ce duc spre casa ta au febră

respirația li se aude tot mai slab

tușește asfaltul

ca o galbenă coleopteră

îndrăgostită de-un crab

până la tine e cale de-o ceață târzie

de-o taină înscrisă pe pergament

poți orbi

poți uita cine ești

te poți hrăni cu hârtie

în osuarul Zilei dement

e încă inventar la unica farmacie

dar farmacistul pare să fie clement

*

Floarea de colț

O puteți smulge oricând

din nebăgare de seamă

în timp ce semnați condica de dimineață

între două tramvaie

în intervalul goool dintre două decizii

importante pentru toată lumea

în timp ce așteptați efectul anestezicului

înainte de extracția măselei de minte

după orice promisiune de care nu vă veți ține

după ce i-ați declarat protecție veșnică

puiului de cangur

după ce v-ați plătit cheltuielile de întreținere

înainte de-a sucomba

înainte să vă faceți bilanțul pentru apartamentul ceresc

pentru ziua de mâine

atunci o puteți rupe ca pe orice

ca pe-o mănușă

ca pe-o ușă capitonată

ca pe-o ramură de măslin

ca pe o inimă transplantată

pentru care ați plătit cu altă jumătate de viață

Apoi în fiecare globulă veți purta floarea de colț

în fiecare neuron îi veți oglindi întâmplările

amintirile faptelor voastre

consemnate stoic pe propriile-i petale

sub omoplat tot floarea de colț

se va deghiza în aripă

și dacă după toate astea

vântul vă va iubi totuși

veți cunoaște zborul

*

Viața în rate

Apartamentul inimii tale luat pe credit

este încă neachitat

ceea ce nu îl împiedică să se deterioreze

la cutremure

ceea ce nu-l împiedică să se joace de-a hotelul

de-a teatrul

de-a războiul

de-a masa negocierilor

de-a școala

între timp îi mai schimbi tapetul chiuvetele tablourile

puțină varietate e necesară

oricum după ce-ai trăit toată viață în rate

poate găsești într-o bună zi

cumpărătorul care să ți-l poată achita

dintr-o dată

*

Transplant de plex solar

 

Pictorul Emanuel

cel ce-și pierduse un ochi

(în timp ce explodase unicul sifon

din camera în care tatăl său orb trăgea la măsea)

simțea din ce în ce mai mult galben în jur

timpul îi devenise galben și ocru

ca o lămâie putredă stoarsă

somnul o gură îngălbenită de leu

buzunarele sale galbene de mărunțiș

galbenă frica rece

galben auriu părul soției

galben livid vecinul ca și programul TV

totul mirosea a galben pur

ca în ultima sa pânză pentru bienala de toamnă

din când în când vocea chirurgului

subțire ca mierea de salcâm

îi curgea în auz

„Transplantul de plex solar a reușit”

 

*

Hotel pentru Îngeri

Laptopul meu peste noapte

a devenit Hotel pentru Îngeri transfugi

din Calea de lapte

la sosire purtau toți aripi albastre și blugi

au bătut delicat fiecare în câte o clapă

ca într-o petală de mușețel

întrebând în treacăt

dacă din robinete curge apă caldă

ca la orice hotel

s-au dezbrăcat ușurel de penaj

fără a se formaliza

și-au pus fiecare sub cap

câte-un meteorit

câte o carte

câte o stea

fiecare ce-au mai găsit

au dormit până în zori neîntorși

mai ceva ca în Paradis

doamne, numai eu nu știam

ce hotel e un laptop ucis

*

Constructorii himerelor polare

Topometristul nopților polare

mă vizitează-n câte-o deplasare

Suntem ca două ere glaciare

dispuse să se lege-ntr-un contract

să-și joace piesa într-un singur act

în care au nimerit din întâmplare

Dar cum eu construiesc de mult himere

pentru hamacul dintre două ere

(care-ntre timp s-a transformat în pod)

Îi povestesc de gordianul nod

sperând că-n El putea-voi să înnod

definitiv polarele mistere

*

Exil în doi

 

Prin turla catedralei dintre blocuri

a izbucnit zălud un plop stingher

a tot crescut un Goliat de frunze

cu fruntea cufundată blând în cer

şi-a albăstrit din ce în ce mai tare

lăstarii cruzi și reci fremătători

cu vrăbii mierle și omizi și ciori

ca ochiul locuit de o mirare

și crengile-i prelungi s-au înălțat

ca să înhame norii într-un jug

să poată trage simplu catedrala

tot mai aproape de solarul rug

târziu își luară zborul împreună

un plop și-o catedrală-ncătușați

să-și caute celestă văgăună

călătorind prin spații ca doi frați

*

Epopeea Drumului galben spre Insula albastră

Într-o galeră toți călătoream

pe-o mare galbenă ca o narcisă

spre-o insulă albastră interzisă

de care numai noi nu ne temeam

și când vom fi ajuns într-un târziu

bătrâni ca timpul înțelepți ca zeii

în pagina de cupru-a Epopeii

toți îngropa-vom gândul azuriu

*

Devotamentul unei omizi

 

El fugise pe-un coridor lateral

cu armură cu tot și cu cal

ochiul său verde prin vizieră

lăsa să curgă otrăvitor o himeră

cât o văpaie de frunză arsă

cât o rostire spre gând întoarsă

cât o mireasmă dintr-un vechi vis

aburoasa rugă a unui proscris

Undeva într-o tainiță

într-o firidă

îl așteaptă și acum

credincioasa omidă

*

Ritualul de trecere

 

Cu obloanele trase

După aerisirea obligatorie

Cu sertarele închise

Cu lămpile stinse

Cu firele telefonului tăiate

Cu hainele de levănțică

Așezate definitiv pe umerașe

Cu oglinzile acoperite impecabil

Cu patul neatins

Respiri adânc

O dată de două ori

Apoi liber

Poți trece puntea

*

Ioan Scărarul

Drumul duce spre scara de sticlă

se urcă în vârful gândurilor interzise

îngrămădite în genunchi

atâta amar de drum

când ai cunoscut frica

mușcându-ți limba de fiecare dată altfel

Orice treaptă poate fi ziua îndelung visată

de-un fluture orb

înainte de zbor

balustrada este doar o iluzie

te ții doar de tine însuți

o volută de oxigen

poate să-ți fie la jumătatea scării

un răgaz necesar între două timpuri

ca să poți pricepe totuși ceva

despre refacerea forțelor

în palma transparentă a celui

pe care în mare taină

atunci când continui să rămâi singur

sfios îl numești

Dumnezeu

*

Poemul transparent și ferm dintre milenii

După atâta confuzie, doamne

îngăduie-mi la sfârșitul zilei

ca și al mileniului

să scriu un Poem transparent

după modelul piramidei lui Keops

așezat ferm pe direcția nord-sud

în timp ce-l scriu

pădurea să poată izbucni

în orice stație de metrou de pe mapamond

orice gând bun să alimenteze un bec de 100 w

întâmplările să fie simple

ca inima ursului din Carpați

ca botul umed al căprioarei

faptele să fie curate

ca adevărul

copiii să inventeze o nouă lume

din Jocul Puzzle

în care noi toți să ne mai pierdem o dată

între timp până una alta

până ne vom găsi

mai putem muri de câteva ori

ca-n teatrul magic

O biserică de aripi

Cronica unui oraș confuz

Odată, demult,

mai ieri,

poemele de sertar

troieneau acest oraș.

Serile erau rugi,

cuvintele vechi – hrană topitoriilor

în care diavoli de carton

cenzurau „rebutul” metaforic

Dreptul de a fi poezie

ți se ridica înainte de-a te naște…

O biserică de aripi

nedemolabilă

era cam tot ce aveam.

O, tempora!…

Astăzi,

un maldăr de gunoi sclipitor

înflorește auzul multora

Ei au uitat să ningă

pe caldarâm încă se citesc săruturile

câtorva tineri

adormiți cu fața în jos

în Piața Universității

pe care nu au apucat s-o absolve

suflete fracturate ireversibil

89 de întrebări obsesive

fără răspuns

e tot ce avem.

O, mores!…

*

Gata să urce la cer

Un București adulmecat de 89 de îngeri

spoit cu sânge de șopârlă

case cu pereți verzi de lichenii somnului

Brusc, e doar un Oraș

în care Dumnezeu se descalță

spre a putea călca locul rămas liber

printre taburi și tabuuri,

printre gloanțe fratricide

calibrul 89

printre sunetele împușcăturilor simulate

într-un regal al Fricii Temerare.

Închinând o odă Absurdului,

cântăreața cheală așază Scaunele,

ceremonios,

pentru te miri cine

Nedumerit,

încă-l mai văd pe cerșetorul în blugi

cu cireșe în vârful degetelor

invocând un miracol

pentru reparațiile capitale ale urbei,

gata să urce la cer

în miez de decembrie

cu plămânii ciuruiți de 89 de speranțe

Doamne, ce faci cu mieii tăi?

*

Îngenuncheați pe sunete

Liceul pe catalige albastre

cu adolescenți blonzi

îngenuncheați pe sunete

rockerii lui dumnezeu

învățând ploaia să curgă spre cer

învățând fulgerele să se-ntoarcă

în palma risipitoare

a fiecăruia dintre ei

Heruvimii îți sunt aici

În numele Tău

trezește-te, doamne!…

Ei ascultă iarba și bobul plesnind

și isprăvile explozive ale Lumii

în orice troleibuz se face seară

prin simțurile lor purificate

în timp ce-și scutură pletele

între cer și pământ

pun la păstrare

abonamentul la concert

cu preț redus

*

Să fie lumină

„Un genunchi pentru o aripă!…”,

strigă din hăul minții

după ce înconjoară piața

cu toate gândurile aprinse

„Să fie lumină pentru cei morți

de cu seară!…”

Un genunchi de plumb

un genunchi de mercur

cât căușul Lumii

cât o întâmplare de pomină,

pentru o aripă de fluture

măcar pentru un sunet de aripă

„Să mai construim o biserică de aripi…”,

își șoptește stins

ca pentru Sine

trăgându-și glonțul din picior

cu sufletul deșirat

*

Iartă-ne, Cuvânt!

 

Iartă-ne, tu, Poezie!

Suntem prea murdari

Să te-auzim

Suntem prea nătângi

Să te atingem

Am uitat de mult să viscolim

Iartă-ne, Cuvânt din care naștem

Suntem prea bolnavi acum de patimi

Pentru a putea să-ți recunoaștem

Harul tău înmiresmat de datini

Dar primește-ne în mare mila ta

Fii risipitori întorși acasă

Tu din sunete curate fă-ne

ca păianjenului străvezie plasă

*

In memoriam

O raclă de zăpadă pentru-artist

Drumul până la zei trece prin muguri

Însingurarea prin ametist

Plânsul prin struguri

*

Liber în piața Cărților necitite

Și încă un genunchi de mercur

cât căușul lumii

cât o întâmplare

pentru o aripă de fluture

pentru un sunet de aripă

O biserică de aripi e Libertatea

în piața mare a Cărților necitite

care-și plâng morții tineri

*

Solstițiu de iarnă

 

Toată noaptea

s-a prelins Centaurul pe străzi

cu umbră de lapte

Viermi luminoși

desenau conturul ferestrelor

în garaje au ars focuri sacre

nimic nu părea să trădeze mirosul magnoliilor

podul spre cer fusese suspendat

pentru o noapte nesfârșită

în care ne încâlciserăm cu toții

numai Tu, cu desaga iluminând de ovăz,

îmbiai botul mut al Centaurului

*

Cu toții ne recunoaștem brusc

Nu e o glumă

să te visezi spintecat de roți

ca un praf umed de rouă

în care semințe pierdute

amenință să erupă

plopii uzi luminează drumul

spre metrou

în fiecare plop s-a mutat o biserică

salvată de demolare

gândul portarului de la fabrica de conserve

e roată de schimb la caleașca dimineții

cu toții ne recunoaștem brusc

ne salutăm ca melcii

ne potrivim cochiliile după moda zilei

în praful verde

onoratele Umbre

desenează încă orașul

una câte una

fabricile se vând singure

la fier vechi

*

Zbor orizontal

De ceva vreme, mi-am tăiat pletele

atât cât să pot zbura pe orizontală

în adidașii mei antiderapanți

în orice după-amiază serioasă

liliacul răbufnește metalic

pe linia metroului

ce ne duce dus-întors

la singurul Dumnezeu cunoscut

aflat și el în pauza de masă

*

Între două donații

Concetățenii mei cu greble verzi

în papuci omagiază Duminica –

senzuală gheișă

apatici în fața ceștii

în care ceaiul

e doar aroma viitoarei iasomii –

străbătând noul val de oțet

îngerul femeilor condamnate la domiciliu

zboară lin printre balcoanele de beton 1 pe 2

locuite de pensionari moțăind

între două donații europene

de pâinea noastră cea de toate zilele

doar adolescenții fac schimb

continuu

de țigări și săruturi

în casa scării ce duce spre cer

primarul proaspăt uns

tocmai a traversat bulevardul incertitudinii

braț la braț cu noua soție –

o fostă prostituată de lux

*

Gând răzleț de Paznic

În garajul de la marginea orașului

în plină noapte

a crescut un lan de floarea-soarelui

spre ziuă gemea acoperișul de tablă ondulată

pântec gravid

galben năruit spre cer

camioanele sfârtecate în mii de semințe

miroseau a copt

miroseau a ars

cu mâinile la piept

Paznicul garajului căzu pe gânduri

„Iată o faptă adevărată

și tocmai acum nu-i nimeni de la ziar

pe unde or fi umblând băieții ăștia?!…

 

Ia te uită… un glonț?!”

*

Licitând adevărul

Adusesem cești și cireșe

pentru schimbul de taină –

Cărțile erau de mult în noi globule albe

ne pierdusem imunitatea

unul față de altul și toți față de toți

deopotrivă

pliscul unei păsări înfometate

ciugulea anotimpul

în orice frunză se ascundea un bot de girafă

și în timp ce tu numărai cireșe amare

mie nu îmi ieșea la numărătoare

o ceașcă

licitam adevărul între două lumi

*

Oglinzi pe scări

Vecinul meu

cel ce-și înregistrează zilnic plămânul

ca să-i poată calcula consumul de aer poluat

în funcție de numărul de respirații

(în timpul filmelor horror

și al consumului non-stop de știri tv.

pe canale paralele cu viața –

contradictoriu desfrâu mediatic

la liber)

Cel ce își revendică zilnic

dreptul legitim

la o viață mai bună

m-a salutat galeș pe scări astăzi

(ce mai e nou

ce-ați mai găsit prin târg

ați gustat ouăle de import

ce gust, dom’le, ce găini

cu ce le-or fi hrănind

doamne, iartă-mă

găinile autohtone încă moțăie)

în timp ce pantofii săi de sticlă pisată

indicau direcția precisă a unui roi de albine

programate să se familiarizeze

cu artele marțiale

I-am privit duios tăcerea

dintr-un neuron-oglindă

și ne-am despărțit brusc.

*

Cuvinte nude

 

Cuvintele s-au descheiat la nasturi

și-au aruncat cravatele

mapele diplomat

pantofii strâmți și bine lustruiți

tot tranzitând

tot asudând

doar în apa mării mai poți face nudism

pentru coborârea în infern

se închiriază costume de scafandru

fiecare costum este unicat

costurile sunt de firmă

adică de negândit

pentru truditori cu practica minții

cât despre cursurile de înot

biletele sunt în număr limitat

intrarea e liberă doar pentru prunci

care oricum

înoată singuri

Ține-i, Doamne, la suprafață!

*

Ca după visul unei ciute

 

Un covor roșu sub tălpi

te poate face să spui o Minciună

mult mai convenabilă

decât dacă pășești pe linoleumul

ce imită parchetul sau gresia

sau cuvintele unui gramofon

folosit drept proteză auditivă

pentru singurul elefant

supraviețuitor de la zoo

numai pe nisip

mai poți rosti Adevărul

Marea îl are în pază

când gleznele, încet-încet, se cufundă

numai pe iarbă mai poți fugi după El

ca după visul unei ciute

*

Claustrofob

Oprește-te în fața liftului

rostește un cuvânt magic

intră în carapace

uită-te în oglindă

poți privi în colțul ochiului stâng

și-ai să-ți vezi trecutul

speranța secretă că se va opri între etaje

tușește ca orice om serios

înainte de a rosti un cuvânt greu

ochiul drept îți va reaminti

de miopia sa dobândită

care te ajută totuși

să ieși la liman pe terasa blocului

acum poți să-ți privești viitorul confuz

de la etajul care zgârie norii

dar tu deschide-l bine și pe cel stâng

s-ar putea să fii primul care întrezărește

norul aducător de ploaie

cum, încă ți-e dor de limba ta?!

*

Încrâncenările mersului pe cont propriu

După ce urci 25 de etaje

o terasă liberă de prejudecăți

este o fericită promisiune

pentru alte 25 de etaje

după care dai peste aerodromul vulturilor pleșuvi

o fericită promisiune

pentru alte 25 de etaje

după care zborul

este o fericită invitație –

o bagatelă pentru nervi

mai tare decât 25 de tablete

euforizante

anti-zbor.

*

Fotografia unui sfânt

În fricile tale au fost odată iepuri

tremurând printre tufe de merișor

călcate de cizmele vânătorului

în puterea nopții

au fost odată frunze în globulele tale roșii

ca într-un ceai tare de mentă

curgător prin canalele lumii

stingând tuburi fluorescente cu mireasma

În candela zilei din degetele tale

curge acum ulei presat la rece

marfă pentru export

la preț de nimic

*

Mutații

 

În praful verde al zilei

poți scrie iarăși Poeme

cu tălpile ca melcii

cu genunchii ca rugătorii

cu palmele ca pruncii

dacă te-ncumeți

poți intra de-a dreptul în ele

cu cizme de cauciuc

Tu însuți poți crește într-un Poem

asemenea unui copac

în care s-a mutat o catedrală

recunosc, este greu

dar se poate

*

Plăți cotidiene

În Ateneu, d-l Bach

conversa timid

cu d-l Șoarece – înalt funcționar public,

administrator al tuturor partiturilor

păstrate în congelatorul celest

al sufletelor melomane

Mai vorbeau despre una, despre alta

ce clavecin se mai poartă

la ce adâncime se mai poate audia

concertul păstrăvilor

ca și al stelelor de mare

și dacă orga electronică

mai e hotel pentru îngeri

(fără aripi în tranzit)

În toiul conversației

o pană de curent

prelungită

le-a amintit de neplata

facturii la lumină

P.S. D-l Bach a compus

o Nocturnă

chiar și pentru șobolani,

din reflex

*

Confuzii regretabile

Extazul mierlei

în fața glonțului ce țintește o rață

sălbatică

Extazul mierlei de-a fi împușcată din eroare

(rața era sub acoperire,

a fost decorată postmortem)

Extazul ferestrei cu fața la nord

gândind soarele

*

Info cetățeanul onest

A-ți asuma mireasma periferiei orașului

a-ți trage lumina ca pe o glugă

în fața lacului îngrozit

ce urmează să fie amenajat ca bază sportivă

după retrocedare

a-ți asuma gândul sinucigașului

ce se plimbă seara pe picioroange

prin parc

asemenea sevelor prin tufele de liliac

a-ți trage sufletul ca pe o mănușă de box

după retezarea ultimului copac

(au zis că prea acoperea, dom’le, zona

cu frunziș sălbatic

e indecent, ce mama dracului –

facem o sală de sport din fonduri europene)

Iată destinul posibil al unui cetățean onest

ca și al unui miez de nucă

tratat împotriva dăunătorilor

*

Exod

La casa de comenzi

toate ouăle și-au luat zborul

aburoasele ouă de mierlă

și cele opaline, de prepeliță

cele de struț, grele ca pepenii

chiar și cele aspre, de vultur,

mai puțin căutate

zepeline de-albuș defilează pe deasupra orașului

numai oul de cuc în turla primăriei

indică ora exactă

(dacă reducem evaziunea fiscală la secunde).

*

Din iluziile tranziției

 

A-ți trezi adidașii

în fiecare dimineață, la ora 5,

pentru turul de forță optimă

în jurul parcului

în jurul cozii

ca un antreprenor

căutându-se obsesiv pe sine

în jurul gândului sinucigaș

cu care ai băut toată noaptea

ceai de levănțică (nu ți-ar fi rușine!)

Iată o intrare posibilă în Nirvana

(numărul de bilete limitat)

*

 

La un pahar de confuzie

 

La Casa Corbilor te-ntorci

pisică mucedă să torci

cuvintele să ți le storci

să fie hrană pentru porci

când antilopa îți ucide

panterele din ochi perfide

în preajma vorbelor toride

ce izbucnesc dintre firide

în somnul cangurilor uzi

să crească douăzeci de duzi

din care fugi

ca să m-auzi

*

Săptămânal agro-știri

E secetă-n câmpia săptămânii

ies șobolani cu coada de mercur

s-adulmece în aerul impur

vreun robinet pe care să te mânii

atâtea țevi străbat în somn orașul

e o rețea de clei neuronal

cu sacre găuri ca-ntr-un cașcaval

din care a mușcat murind poștașul

*

Dependențe și fațade

La telefon

pe fugă te poți demachia

în timp ce-ți înfășori strâns halatul

ca pe-o foaie de varză

pe trupul rănit de curând

orice conversație de doi bani

conține verdele praf

ce te ține în viață

la capătul firului nevăzut

farmacia bârfelor

permanent deschisă

ahh, tocmai ți-a căzut fața

*

Fanatici ai înfăptuirii

Pe terenul de tenis al poeziei faptelor

doar noi doi

spectatori fanatici

sub coifurile de ziar înfundate pe cap

mâncăm poezie pe pâine

am plătit pentru asta cu noi înșine

*

Copacul de mărgean

Copacul de mărgean

te lasă o singură dată să urci în el

(are crengi prea fragile –

astenia mileniului)

dar dacă aștepți conștiincios

la coada Vieții

în liniște să se facă seară

îți oferă la un preț suportabil

vișine de mărgean veritabil

bune pentru lumea cealaltă

până atunci

în semn de omagiu

îi poți prăji o felie

din pâinea noastră

cea de toate zilele

Ia te uită… o muscă

de unde-o fi răsărit?

*

Aparențe de vânzare

A fi pudic e ultimul gest al nerușinării

ca și cum pleoapa

ar fi ochiului privire

ca și cum gândul ar fi nasului miros

dar vai cuvintelor inocente

conservate în sos de roșii

scoase la vânzare

pe taraba auzului

*

Natură moartă cu Recuzită și leadership

Ochelarii + 1, 50 (deocamdată)

agenda electronum

bună de scris poezie în pauzele

dintre două respirații complete

creioanele boante

(de prea multe viziuni hașurate)

costumul de firmă

pasta pixului cu goluri de aer

în care cu puțină bunăvoință

poți avea experiența extazului

între două sincope uzuale

la capătul firului cu care

ziua de muncă se strangulează ritmic

la fiecare 10 ore corporatiste

fotoliul alb în vid energetic

(prea multe vieți deodată

pentru un singur fotoliu

cât s-o mai poată duce)

fobia ușii de a fi deschisă

fobia umerilor de a se lăsa

cu fiecare clipă

cu un etaj mai jos

liftul acesta sonor

ca o pendulă potrivită după ritmul

ultimei ciocănitori

(nu știi niciodată

când urcă și când coboară)

Totul e să nu uiți că exiști

continuă să respiri

adânc și verde

ca un adevărat ocean poluat

până când jocul delfinilor

se mai poate

*

Expertiza unui act piroman

Ei cercetează pragurile de câteva zile bune

Cercetează ușile, lacătele,

cheile legale, clanțele,

butoanele, crăpăturile,

cojile de vopsea,

celula fotoelectrică, senzorii

Răbdători refac expertiza

de fiecare dată altfel

și totuși

pe unde naiba ar fi putut intra

firul tău de păr blond

ca să ardă imobilul!?…

*

Tâlcul întâmplării

O parașută diafană scoțând sunete grave

a plutit toată ziua pe deasupra orașului

îngrozind câinii de rasă

plimbați de bone filipineze

Desigur, nu poate fi o întâmplare, dom’le,

când dalmațienii

își albăstresc ochii de dragoste

„și-o fi pierdut vreun înger dezorientat

dantela aripilor”

comentează două pensionare

ca să toarne gaz pe foc

„găsitorului o pană recompensă”

citesc tinerii căutători de locuri de muncă

anunțul lipit pe fiecare copac

pe fiecare oglindă retrovizoare

your best partener

*

Terapie în trafic

În stratul cu pansele

poți sta cu picioarele încrucișate

simțind cum devii un lotus autohton

gata de zborul fără întoarcere

dacă între două stații ale tramvaiului 33

o pană uzuală de curent

te ajută

între timp vecina ta de călătorie

conform prescripțiilor terapeutice

a terminat de croșetat ciorapul Minții

*

Defazaj amoros

Peter Pan, te-aș fi luat de bărbat

dacă n-ai fi avut un regat

dacă mi-ai fi încredințat pana ta verde

timpul să mi-l pot pierde

dacă te-aș fi găsit într-o librărie

ambalat cu fundă într-o cutie

cu pietricele și praf de mălai –

ca-ntre stele să gândești și să stai

pe o gutuie șuie să lenevești

în timp ce-mi depeni povești

Peter Pan, să-mi fi dat numai pana de la pălărie

și tot ți-aș fi fost credincioasă soție

te-aș fi luat etern de bărbat

dacă dintr-o simplă eroare

nu m-ai fi decapitat

Așa încât, cu părere de rău

n-am apucat

*

Biblioteca în care trăim

În biblioteca centrală

intrăm de două ori pe săptămână

restaurați ca sfinții într-o catedrală

în care sensul se tot amână

uneori furioși

ținându-ne tot mai strâns de mână

visăm viermi pântecoși

ițindu-se din fiecare literă dintr-o dată

îi simțim cum se lăfăie în cuiburi de vată

în sertare se face brusc sărbătoare

încât toate notițele, toate fișele

se lățesc precum pelteaua

se lipesc precum afișele

își întind mucavaua

până la cer

Bibliotecarul

cu un glonț în torace

bolește

într-un ungher

efemer ca sardeaua

tușește și tace

*

Exercițiu de putere

 

Lași să-ți curgă prin artere

untdelemnul dres cu miere

până când două pantere

din desaga cu putere

vor mușca din două ere

la sfârșit va fi tăcere

Cum?!…

ți-e frică de durere?

*

Bilanț cotidian

Cafeaua de la ora 24 este obligatorie

pentru încheierea bilanțului

morții pe coloana întâi

nou-născuții pe a doua

la crematoriu se oficiază numai ziua

la maternități mai mult noaptea

oricum lumânările nu mai sunt necesare

noile lanterne au baterii neconsumabile

lumina se primește pe gratis

direct în neuroni

Așadar,

D-le Bach, d-le Mozart,

să ne bem cafeaua

în grația Sfântului Duh

cu recunoștință

*

Aburul plurivalent

Aburul de Mușețel e tot o stare de grație

heruvimii bătrâni îi cunosc puterile

când se înalță ca un omagiu

pe deasupra spitalelor anesteziate de lipsuri

pe deasupra stațiilor de epurare a apelor

la intrarea în oraș ispitește pelerinii

și trenurile întârziate

într-o clipă le poate răpi cu călători cu tot

într-o altă dimensiune

au fost odată ca niciodată

în timp ce pe toate canalele media

se anunță dispariții ciudate

Aburul de Mușețel își umple pipa

consemnându-și stoic memoriile

și noile teorii ale conspirației

*

Perspectiva etajului cu capul în nori

 

De la etajul 3

încă se mai zăresc tufele de liliac

tipsii violete – trambuline

pentru pisici și câini

scăpați de la ultima razie

a administratorilor de bloc

reuniți în „Liga campionilor

pentru o lume mai curată”

de la ultimul etaj – cel cu capul în nori

nu se mai zăresc nici plopii

decât cu bunăvoință –

se schimbă Sensul lucrurilor

și dacă reflectezi prea mult la ceea ce vezi

nu îl mai vezi deloc

acolo și atunci

te decizi brusc să zbori

cu sau fără aripi

*

File dintr-o altă poveste

 

Inginerul Călin ajuns la pragul de sus

al maturității

a intrat plin de speranțe

în mlaștina unui proiect verde

la care visa încă de pe băncile facultății

(în pauze cânta la pian o gavotă)

dar cum să brevetezi

un sistem universal de ventilație

din pene de înger

când sunt pe cale de dispariție?!

l-au privit lung mai mulți investitori

și i-au râs în nas

apoi i-au cumpărat neuronii

la un preț de nimic

(asta așa, din compasiune)

Inventatorului Călin

i s-a frânt coloana

dar a continuat să viseze

din scaunul performant cu rotile

de ultimă generație

un Înger i-a scris ferparul

*

Știrea de după-amiază cu sare și piper

În agenda de telefon a delfinului Pip

găsit mort pe plaja de răsărit a oceanului

poți citi în vechea delfineză

„Închiriez pârâu curat de munte

pe durată nelimitată

plata în avans –

un pumn de sare”

un număr impresionant de persoane interesate

au inundat plaja

investitorii în turismul salin

au destabilizat cursul

La Bursa Vieții

Un urmaș al delfinului Pip

apărut după reflux

pretinde că în realitate era vorba de un pumn de piper

(s-a comis o scandaloasă eroare de traducere)

acum pretinde daune morale

și acțiuni consistente

la Bursa Morții

 

Odihnească-se-n pace

Cel mai bogat Cerșetor al Lumilor

465.

Solstițiu de iarnă

se aprinde în viața mea

noaptea cea mai lungă a necuvintelor

crinii de gheață

izbucnesc pe geamul prin care

tot te văd,

tot te strig,

tot te cred

la cerșit, la cerșit de cireșe…

466.

Îmi accept neputința

prin Tine.

E o floare de nufăr

în locul urechii tale surde,

e un zbor în locul umerilor.

Te știu peste tot, deodată,

îmi alcătuiești preajma

în care mă pot odihni

și înfuria, deopotrivă,

în care visez și râd

de mine însămi,

în care mă tem

ori de câte ori

îi scriu poeme șchioape lui Dumnezeu,

pe un petec de inimă.

467.

Știu că ești pe aici,

pe undeva,

prin constelația Lirei,

făcându-mi cu ochiul,

dându-mi

cu tifla de câte ori strănut

zdravăn,

ridicând fluturi

pe genele îngerilor bătrâni,

punând piedică vreunui

ilustru om de știință

cu glezne defecte.

De atâta așteptare, de atâta îngăduință,

mă uit la tine și strănut nevrotic.

Și totuși, ce noroc să te-aud

spărgând stângaci paharele…

Ce noroc…

468.

Ei, doamne, sunt prietena mea

totuși!

Și iar îți trimit Cercul

în semn de omagiu,

de încredere absolută

că îmi vei aprinde iar vara

în plete,

în mirări, în temeri…

Te caut, doamne,

în sânul meu

ca pe busuioc, mai curând

ca pe-o mireasmă.

469.

Alungată de câteva ori pe zi

de la ușa privirii tale stinse,

duc stigmatul unui demon dansator pe umăr.

Mă tot umilesc,

fericită, desigur, de-a te fi întâlnit totuși

când nimic nu s-ar mai fi putut întâmpla.

Sunt, neîndoielnic,

cel mai bogat cerșetor al Lumilor.

470.

Așa de simplu îmi spui

„plec”, fără valuri,

fără ploi,

fără nori,

fără lumină,

fără explicații,

încât mă întreb prin toate celulele

către ce spații stranii te îndrepți?

Oare acolo mai curge iarbă

din gândul tău violet,

oare se mai aud mugurii

găzduind vrăbii apatride,

între două concerte

la patru mâini,

pentru dumnezeu!?

Încotro te îndrepți, totuși?…

471.

Cerneala din sepia vorbelor tale

mi-a mânjit degetele,

mi-a otrăvit sufletul,

m-a pătat cu resentimente,

și acum îți vernisez picturile în celule,

de oriunde-ai începe să vizitezi,

cam tot aia afli –

mă iubesc,

te iubești.

Și totuși nu este loc

pentru niciun vizitator,

pentru niciun critic de artă.

Ne degustăm pe cont propriu

aquarela marină…

Nu-i așa că în afară de oglinzi

nu mai există nimeni?

472.

Ei, cireșar de decembrie,

cu zâmbet strâmb, ca din altă lume,

afișat cu nonșalanță

peste dorințe secrete,

peste dureri șlefuite

ca ametistul scos la vânzare,

de sărbători…

Lasă-i artistului

dreptul de a muri

o jumătate de oră,

între două lumi neterminate!

Lasă-i răgazul de a-și refuza ființa iubită

contaminată de viroza timpului

nevindecabil.

473.

Undeva, pe aici, prin preajmă,

Te ascunzi.

Așezat îmi limpezești Interiorul

mi-l mângâi cu răsuflarea,

mi-l adaugi cu tine,

mi-l iei.

Hai odată, ieși din cotlon!

Am ars toate becurile

de pe mapamond.

474.

Azi am realizat că tu ești

Puntea către mine însămi,

(de pomană te caut pe-afară) –

subțire ca un fir de mătase,

ca o părere…

Ești Puntea (neconformă cu realitatea)

pe care trec tancuri și trupe,

din toate războaiele posibile,

din toate lumile.

Să nu-mi ceri vamă,

nu mă mai am nici pe mine…

Dacă vrei, totuși, pot gândi rapid

o ploaie de pomină,

pot să spăl Puntea…

N-am prea învățat altceva

decât să curg.

475.

Mi-ai ajuns în păr sclipitor

încâlcindu-te, zbătându-te.

Țintuit, ca orice Fluture obosit

de prea multe călătorii,

mi-ai rămas podoabă.

Mi-am zărit chipul într-o baltă,

cu podoabă cu tot

și era să fac infarct, de stupoare…

Fiecare fir de păr mi l-ai colorat altfel,

Doar tu rămăseseși fluture orb, cenușiu…

Contaminări, vindecări, pierderi?

476.

După ce m-ai îndurat o vreme,

te-ai îndrăgostit de Prostia mea,

strălucitoare ca fostele tale aripi.

Ai decretat atunci că e unică.

M-au licitat îngerii,

m-au licitat demonii,

dar tu m-ai împărțit la săraci.

O vreme,

le-am ținut de foame,

apoi s-au îmbogățit

cu toții.

Mulțumesc, mulțumesc…

Investitor de elită!

477.

Stau între paginile unei agende

exersând răbdător

noul tău număr de telefon.

Ori de câte ori sun,

o voce melodioasă

mă invită să mor,

făcându-mi o reducere generoasă

pentru mesageria vocală,

dacă tastez Tăcere.

478.

Mi-am plătit oare toate taxele

la Vămile Veșnice,

impozitul pe Viață

o fi achitat la zi?…

mă întreb în fiecare an,

tot mai măruntă, tot mai nisip,

tot mai fir.

„Arta trupului este foarte grea,

îmi atrage atenția condescendent

un clown agățat de cupolă.

Nici nu știi la ce te-ai băgat!…”

479.

„Cine te crezi?…”

mi se adresă azi dimineață o Cioară

pripășită la mansardă.

„Dar tu cine te crezi?… îi răspund, în ecou.

Sunt Tu!”, încerc eu s-o dau pe brazdă…

„Plouă cu grâu

și pe dinăuntru și pe dinafară,

o să ne înghită, deopotrivă,

cât ai clipi din aripă,

(mă dau eu rotundă),

Timpul e un Morar îndrăgostit de făină.

Dumnezeu o cerne.”

„Dar pâinea cine o coace?…”,

se interesă brusc Cioara.

I-am împărtășit foamea,

ciugulind curgător

din propria noastră Minte.

480.

Ai văzut bradul prelins pe balcon?

Vibratil ca un aeroplan

mirosind a timp nou,

a rășina iubirii dintre cer și pământ,

l-ai văzut?…

Doar în vis mi l-ai arătat,

doar în vis…

481.

Stai la coadă,

în timp ce Dinții cuiva

te ronțăie

grațios și egal,

savurându-te.

Te ninge de mai multe milenii

și tot te vezi, de la o poștă

înaintând, înaintând.

Încetez să te mai întreb

la ce bun?

În plină vară, renunț…

îți cerșesc pacea.

482.

Doamne, așează-te cu mine

pe scaunul ăsta rotund

ca o inimă de copil,

șchiop ca un gând de adult,

pictat ca un vis de bătrân…

Te rog, cu umilință,

fii scaunul vieții o clipă

să-l simți și tu

cum se prăbușește brusc,

în cădere liberă.

483.

Ți-am numărat nuanțele irișilor verzi

câteva zile și nopți,

până am devenit iarbă.

Și acum le mai număr încă…

și acum se mai tem mulți

când își văd în mine copacii

mereu înfrunziți.

Acum îți voi număra sunetele vocii,

un mileniu, mai multe…

până mă fac Sunet.

Sunt osândită să te cunosc.

484.

Cred că privilegiul de-a fi condamnat

la iubire continuă

este probabil răsplata faptelor mele bune din detenție.

Pentru că sunt un pușcăriaș model al Vieții,

adorm și mă trezesc întotdeauna la timp,

nu bolborosesc când visez,

nu am coșmaruri,

nu trădez pe nimeni,

iau asupra mea pedepsele altora

ca să le fac mai suportabile,

nu vindec pe nimeni de nimic

știu doar să isc magnolii în pereții carcerelor,

în cătușe, pot să țes brazi pentru gardieni,

pentru copiii lor,

nu cerșesc nimic

pentru că nu-mi lipsește nimic,

sunt liber privilegiat al Vieții.

Nu fac recurs.

De vorbă cu corpul

439.

Aha, își șopti Sunetul

ca pentru Sine,

sunt în mijlocul zilei rotunde în care plutești,

tocmai desenez o mandală,

mă recunoști?

440.

Bună dimineața, mână dreaptă!

Încă te mai urmez.

Bună dimineața, mână stîngă!

Încă te mai sărut,

Bună dimineața, ochi limpede!

Bună dimineața, ochi obosit!

Bună dimineața, cap greu de iluzii!

Bună dimineața, umeri nostalgici

după pierdute aripi!

Bună dimineața, picioare dezlegate

de orice prejudecăți!

Tot pe drum, tot pe drum?

Bună dimineața, Corp împovărat de uitare!

Astăzi îți cer iertare…

O să-nvăț să ning pentru tine

Timp de câteva vieți

(Sincer, mi-ar plăcea

să fie adevărată chestia asta…)

Bună dimineața, Minte răzleață!

Tot te joci? Tot te joci?

Bună dimineața, Suflete călător!

Dar tu cine ești totuși?…

441.

Se făcu noapte, se făcu zi

și eu tot îți privesc, doamne,

curcubeul uman,

urc și cobor pe fiecare culoare,

până mă fac sunet,

până mă fac mireasmă.

442.

La poarta ta bat de multă vreme,

E cineva dincolo, mă tot întreb.

Încerc toate cheile pe care le-am găsit pe drum

Toate cele care mi-au fost dăruite,

Ca și cele care m-au ferecat,

Toate cheile care concertează

Pentru gâze, ca și pentru zei,

Dar niciuna nu se potrivește.

Probabil că nu este nicio poartă, îmi spun,

Mereu inventez porți

acolo unde nu e nimic de ascuns,

de protejat, de aflat,

Mă joc de-o viață de-a deschisul, de-a descuiatul…

443.

Palidă, lumina chipului acestuia,

Îmi alunecă pe tricou, pe degete,

Se scurge în pământ,

În labirintul vreunei cârtițe prizoniere…

L-aș urma o vreme, îmi accept dorința.

I-aș fi umbră.

Dar la ce bun să orbecăim împreună?

Mai bine îi dăruiesc un ochi cârtiței.

444.

Cât timp mi-ai surâs

au trecut câteva ere,

o planetă a explodat,

un soare s-a stins,

s-au întâmplat multe…

Acum te-ai cristalizat într-o lacrimă

Cineva te folosește zilnic ca talisman.

445.

Degeaba alergi

Spre departe,

Degeaba fugi.

Cursa cu obstacole

s-a sfârșit de câteva milenii.

Din păcate, ai fost eliminat din concurs

și nici măcar n-ai prins de veste

tot fugind, tot fugind…

Iar tu te antrenezi năuc să câștigi cursa…

Care cursă?

446.

Îmi văd

Umilința în ochii tăi,

O bură de gând nisipos

O pală de vânt răscolind culorile

Stridente ale cuvintelor

Să mai practicăm o dată jocul

În tăcere.

Umilește-te umilindu-mă…

Ce simți?

Cum se mai vede lumea

De la înălțimea călcâiului tău

Străpuns de firul de iarbă…

447.

Într-o tristețe desăvârșită,

doi pași la dreapta,

doi la stânga…

o piruetă eterată

și iată-mă, ning în somnolența lor

diafană

într-o zi poate ne vom revedea cu toții

într-un alt dans al vieții,

vom relua pașii,

doi în jos, doi în sus…

s-ar putea să ne și oprim

pentru revizuiri capitale,

să ne savurăm dansul,

să-l reinventăm,

unul dintre voi va fi atunci

terapeutul mișcării.

448.

Dintr-un coșmar

nu poți fugi oricum,

poate doar ușurat

de veșminte

golit de întrebări, de gânduri

răsucite pe toate fețele.

Ferecat în înalta teamă,

îmi surâzi absent,

ca unei întâmplări de rutină.

450.

Plasă de păianjen

îmi mărginește ființa,

cu migală îmi pândește mișcările Minții,

îmi analizează  dansul emoției,

se hrănește cu lumina mea,

mă înfrânge în fiecare clipă,

la infinit.

Apoi cască și pleacă.

451.

Chipul de înger topit în bestie

se decupează în aerul pe care-l respir,

se prelinge pe mănușa mea de căprioară,

sub care palpită proteza.

„Bună seara, Doamnă!

În clipa asta tocmai ați încetat

să mai fiți!”, mă anunță,

rânjind ceremonios…

Pană de curent în tot spitalul.

452.

El, ucigașul cu surâs mov,

de magnolie stinsă,

imperturbabil dansează printre fibrele mele,

se amestecă în umori,

îmi izbucnește prin degete

mânjind lumea.

Ora de artterapie se stinge.

Cineva prea grăbit să abdice

ne scoate din flux.

453.

Odată m-am bucurat de surâsul tău încăpător

ca de alt univers.

Acum prefer să rămân în afara lui…

m-ai stins.

454.

Curge toamnă rece și aurie din cer

toate zborurile spre paradis sunt anulate

a îndrăzni să visezi e o impietate

te poate costa ani buni de trudă inutilă

Numai în mere pădurețe ne mai putem așeza

după judecata finală.

455.

Rezistă Ziua nevindecării

ca un parbriz spart

Noi călătorim tot pe șoseaua interzisă,

pe drumul în reparație,

fără indicatoare,

fără sens…

456.

Du-te, mi-am zis câteva clipe,

Du-te să-ți zărești casa

Din care ai plecat definitiv.

„La ce bun? îmi surâse corbul,

fidel locatar,

Nu ți-e de ajuns

lumina subțire a toamnei?

La ce bun?…”

457.

Aproape că uitasem gustul tău

de miere deșirată

printre cuvinte coapte,

Aproape că uitasem

că tu ești norul

în care mă-nfășor zilnic,

ca să pot plana,

ca să pot ninge.

Acum îți cumpănesc Privirea

cu gândul răzleț

„E grea, foarte grea…”

realizez în sfârșit

adevărul,

hotărând să mă nasc.

458.

De-a Alungatul e ultimul joc

pe care l-am învățat de la frunze,

de la vânt.

L-am practicat o vreme,

am râs în hohote.

Apoi am plâns ca și cum aș râde,

apoi te-am desfrunzit de tot

și m-am risipit.

459.

Atentă la cordul meu

îl găsesc liniștit,

mult prea liniștit

în timp ce alerg bezmetic prin mlaștină,

iar tu-ți crești viteza cu care te-afunzi.

Și totuși aștept lotusul

să-nflorească spre iarnă.

Aștept cu răbdare de câine.

Aștept.

460.

Aș lua-o de la capăt, să văd

dacă ziua în care mă nasc

vine mai mult din cer

sau mai mult din pământ.

Aș mai face-o o dată

ca să-mi zăresc nașterea

pe podul dintre lumi.

Ei bine, abia acum știu –

Toți ochii mamelor sunt albaștri

de atâta

privit în sus.

Tații sunt martori.

461.

Am să-ncerc să te prind din urmă

după ce-o să mă-ntorc…

Voi fi vântul

care te-mpinge din spate,

până când vei fi o corabie adevărată

circulând liber printre nori.

„Și dacă vreau să fiu OZN?!…

Termină cu prostiile astea –

Viața curge mereu altfel.

Acceptă!”

462.

De ce vă temeți de moarte?!

mă umflă râsul periodic, dimineața.

Nu v-ați plictisit să visați?

Nu vreți să fiți și altceva?…

Striviți sâmburii de măr între dinți!

Cum este să fii gust?

Ucigaș de bucurie prin Livada cu iluzii

414.

 

Desculț cotrobăi ungherele lumii

ca un hoț de pietre magice

din care să poți, în sfârșit,

să-ți clădești piramida

în care s-adormi.

Desculț mi te așezi în vis

și-mi spui franc:

„Te urăsc, tu ești piatra mea de-ncercare”.

415.

De câteva ori pe zi

îmi curgi prin degete.

Ești uleiul de iasomie

din opaițul acestei vremi.

416.

El ucide uneori cu privirea,

Alteori cu vocea sau cu mișcarea,

Depinde cine ești sau ce vrei,

Te poate chiar ajuta pe măsură,

Fără nicio plată,

Doar din plăcere,

La sfârșit îți savurează căderea

și te șterge cu guma din agendă.

„Altul la rând…”

Totul e foarte curat și precis,

laser chirurgical,

nu poți vedea nimic la suprafața minții

descompuse.

Dacă alegi să-i ieși în cale

poți scăpa lesne de Tine,

imponderabil să-i mulțumești

pentru strădanie.

417.

Ajuns, în fine, la capătul unui fir de iarbă,

Gândacul histrion se pregătește

pentru triplul Salt mortal,

în aplauzele furtunoase ale aripilor de fluture,

dar chiar acum i se surpă pământul

sub gheata găurită a cuiva

obosit de drum lung.

„Nu-ți alegi niciodată moartea!”

e ultimul său mesaj

asezonat cu bezelc.

418.

Odată, privirea îi curgea în cer,

mângâia norii,

prăbușea păsări prin grădini,

în visele pruncilor

stingea soarele

ca pe o lumânare

din bradul de Crăciun.

Odată privirea

i-a curs prea departe,

a rătăcit drumul, definitiv.

419.

Aș vrea să mai pot auzi

somnul pescărușilor

lichefiindu-se pe stânci,

aș vrea să pot spune,

încă o dată,

mă bucur că exiști,

aș vrea să mă pot așeza

în miezul acelei bucurii

și să adorm, să adorm…

Dar treze, întâmplările curg,

impasibil, doar curg…

420.

Încăperea de forma trupului tău

Se uită mirată la mine:

„Ei, pe unde-ai călătorit?…

A trecut ceva vreme,

preț de câteva constelații,

de când mireasma ta

mi-a aprins rând pe rând becurile

spre a le stinge cu eleganță,

de când întunericul

mi-a năvălit în sertare,

în așternuturi,

în cărți…

Dincotro  vii?

Încotro te duci?…”

421.

Ucigașul de bucurie

tocmai ți-a violat granița,

tocmai ți-a stins opaițul de sub stern,

cu un surâs de gheață,

tocmai ți-a zărit lacrima

și ți-a șuierat printre dinți:

„Sunt fericit, sunt foarteee fericit

să te beau,

de câteva ere mi-e sete…”

422.

Meditație pentru cel ce se teme

Simplu,

intră-n cristalul de sare,

cufundă-te lent, foarte lent,

lumea de care te temi

e doar o fantasmă îndepărtată,

țesută din ferigi și beton,

poți auzi doar urma sunetelor,

poți vedea doar cuvintele mișcându-se –

un  cortegiu de pelerini

către lumi stinse,

ele vin și pleacă din mintea ta.

Simplu, ploile vin,

le dizolvă…

O lume nouă

ți-e trupul acum –

înflorită livadă.

Respiră adânc…

Luminos,

lasă roadele să se coacă…

423.

Erai pe marginea drumului,

o petală răsfrântă, albastră,

o oglindă pentru un petec de cer.

Apoi au trecut care de luptă

ridicând blesteme de colb,

și ai experimentat deșertul.

Încă ți-e sete?

424.

Ca și cum mi-ai fi atins patul

la trecerea printre vise,

ți-am auzit respirația lină

măsurându-mi zilele.

„Aici m-am așezat demult,

mi-ai șoptit,

eram forma luminii tale,

te recunosc,

te presimt”.

425.

Zâmbetul tău

ițit pe o piatră magică,

mă surprinde ori de câte ori

Cineva obosit, flămând

mă lovește cu ea.

De la o vreme,

rănile mele se deschid

ca nuferii.

426.

Ești Om, ce credeai?

Atât cât să încapi într-o cutie perfectă

pe care scrie „ușor defectibil”

la judecata finală ar avea sens

ca Cineva să te recicleze

spre alt univers.

Din păcate, iubim nonsensul.

427.

Livada cu iluzii a ars îndelung

Am ascultat cu toții stingerea focului,

răsuflarea lui obosită când mijeau zorile.

Neputincioși, am asistat cu brațele încrucișate,

doar învățând să ne rugăm împreună

pentru o ninsoare bună,

una de pomină,

una adevărată.

Nimeni nu ne-a luat în serios,

Nu a mai nins niciodată îndeajuns,

dar s-au topit ghețarii Minții.

428.

Cineva zâmbește pe chipul meu

în fiecare dimineață,

Cineva împarte zâmbete în patru zări,

ninsori către sud,

ploi către nord –

Masca asta joacă taman pe dos

(își închipuie că purifică

și că spală –

o normă întreagă în serviciul

salubrității psihice)…

Între răsărit și apus,

timpul meu se face pod

pentru soare.

429.

Pacientul meu

Stă într-un bob de rouă

Privindu-mă cum mă evapor

Lent, foarte lent,

Până la neființă…

Ne învățăm să fim

altfel,

Unul pe Altul.

430.

Cel ce îmi calcă pragul serii

duce o stea înghețată pe umăr

dintr-un război mai vechi,

dintr-o poveste pe viață și pe moarte,

îmi surâde stins de după palma

ridicată, ca un scut între noi.

Îi ascult cicatricea de la distanță

cu evlavie, cu luare-aminte,

îi presimt istoria,

dar brusc se rupe filmul.

431.

Rugă de început ziua

Doamne, fă din fiecare zi

o casă de rouă.

Lasă Soarele să cotrobăie

prin ungherele vieții,

printre neuroni netreziți,

ca pe un copil curios,

lasă-l să crească.

Mulțumesc!

432.

 

În somn mă iert

pentru ultima dată,

îți spăl obrajii cu rouă

îți alung umbrele frunții

îți mângâi privirea

și accept că nimic

nu poate avea mai multă importanță acum

decât Prezența.

Dimineața o iau de la capăt.

433.

Asemenea zilei

mă preling în viața lor,

sunt prietena de ocazie a furnicilor confuze,

a elefanților dezamăgiți în dragoste,

a unor cristale bătrâne de când lumea,

care din când în când

pretind că-mi arată, cât ai clipi

și o altă față a lucrurilor

(norocul meu e că stau prost cu vederea…)

Asemenea zilei

curg în frunzele coclite

de întomnări pretimpurii,

în arbori sacrificați pentru hârtie,

pentru amenajări interioare…

La sfârșitul Zilei

îmi aud Tăcerea.

435.

După ce ți-ai urmat visele o vreme,

după ce ți-ai cerut iertare

pentru neputință,

pentru ignoranță,

iertându-te la rându-ți,

după ce i-ai iertat pe toți

ca pe tine însuți,

te poți așeza senin pe o piatră de râu

să privești curgerea.

436.

Azi ți-am surprins respirația

în interiorul castanei crăpate

pe care, călcând-o, ca-n somn

m-am trezit la pământ.

Priveam furioasă cum mi se umflă glezna

Atunci am ridicat-o brusc,

strivind-o în pumn,

când, dintr-odată, mi-ai șoptit moale:

„iubește-mă!… doar te vindeci…”

437.

Mă lasă să intru o clipă în grădina cu flori

transparente.

Pe calea mirosului mă invită

preț de o urmă de fluture.

Apoi, cu un zâmbet larg,

închide precipitat Cartea:

„Prinde-o! Chiar acum!

E a ta…”

Îmi derulez viața stoic

și totuși

cu ce i-am greșit?…

438.

Aud nisipul curgător

printre cuvintele ce-ți scapă

în clepsidra trupului,

între două vibrații ale furiei

îți presimt ruga…

Îmi mai privesc o dată

Ceasul din torace

și mă întreb cu nerușinare

dacă mai funcționez pe baterii solare.

Tu taci.

Tu aștepți verdictul.

În absența vreunuia, pleci…

Secvențe din terapia unei lumi în prefacere

395.

„Circulați, circulați!…”,

strigă o Voce răgușită,

de câteva ori pe zi,

de câteva ori pe noapte,

sub semaforul blocat

pe aceeași culoare.

„Nu opriți, nu opriți fluxul

acestui trafic… („…de influență !?”,

repetă nedumerită Vocea

stingându-se

la trecerea fiecărui pieton).

„Alergați, alergați,

ocoliți gropile!”,

clipește prevenitor Locul

din care tocmai privești.

396.

Dacă te-aș înmulți peste noapte

Cu 1000 de vieți, patrie curgătoare,

și tot n-ai acoperi drumul înmiresmat

ce duce spre Tine.

Oprește-te! Stai!

Mai privește-te o dată

prin ochiul smerit al Sfinxului.

397.

Inutilă meduza în care te-așezi,

Tot te văd,

Tot îți cunosc mișcările

Inventând limbaje secrete,

Inventând coduri,

Tot te simt.

398.

Extinși în mânie

ca o baltă de sânge,

ne privim chipurile înroșite

                                         în luciul ei,

să ne recunoaștem.

Înmoaie-ți și tu degetul,

îți șoptesc,

și aranjează-mi puțin părul…

Ce deget? Ce e aia deget?…

vibrezi pe mai multe voci

arta rănirii.

399.

Pe malul celeilalte vieți poposești,

cu sufletul tras ca o glugă de capucin,

cu gândurile deșirate până la sunet,

surâzându-mi, șoptești:

„Poți veni până la neființă?

Te aștept. Îndrăznește…”

400.

Ei, chiar mă vezi din spatele oglinzii?

Chiar mă simți?

Mă îndoiesc de la un timp,

Neatingându-te nici cu visul…

Ce să văd? Tu nu ești,

Sunt doar Eu.

401.

O frumoasă capcană ți-a fost dăruită

Cu grație,

Cu încetinitorul,

Cu mister,

Cu năuceală,

O frumoasă capcană

Pentru un Prezent

Care nu se mai întâmplă.

Ferește-te de darurile grecilor,

Încă n-ai învățat?…

403.

Într-o zi, totul devine pata de cerneală

în care poți citi orice,

poți înțelege ce vrei

poți privi pe partea cealaltă orice faptă

câteva clipe perplexe,

după care te-ntrebi invariabil

„asta e tot?”…

Rorschach cotidian.

404.

Marea Glumă istorică

Rămâne doar faptul

de a fi privit împreună, simultan,

prin capetele aceluiași tub.

Toți ochii sunt la fel pe-ntuneric,

fiecare putem fi celălalt.

Mireasma târzie a toamnei

îmi ruginește Gândul

încet, foarte încet…

Poți privi uneori prin rana lui

și-ai să ți-o simți pe-a ta –

deliciile vieții comunitare.

405.

Mă-ntreb, omule,

ce apă te poartă

către niciunde,

ce apă te ademenește

cum că tu ai fi cel ce înoată,

ce apă-ți arată un alt chip

pe care ești gata să ți-l recunoști,

spre-a nu dezamăgi,

preț de o clipă?

Oprește-te dacă poți,

oprește-te!

Inventează-ți încă un țărm

și privește-te!

În curând vei fi sarea oceanului.

406.

Limpede ca un strop de rouă

e surâsul tău vinovat

de-a fi înțeles

că toate stelele se întorc

de unde vin.

407.

Mă tot uit la umbra ta alungită –

fluviu în căutarea oceanului,

drum în căutarea drumețului rătăcit

și simt cum mi se lasă noaptea în oase,

meduză lichidă.

Să fi avut rost privitul?

408.

Ei vin cu înfrigurare din viitor,

îmi arată căștile lor de alabastru,

semnele lor secrete,

puteri mari de neînțeles.

Dar la ce bun? La ce bun

Într-o realitate deja virtuală?

409.

O casă pe pământ îmi doresc,

spuse Omul,

privind Mărul căzut din cer,

din care tocmai pleca un vierme.

O casă pentru copii mei

care ar putea să vină într-o zi,

pentru un nou stagiu de învățare.

O casă pentru somnul meu

în care să pot visa,

măcar în vacanțe…

Deși surd, văzându-l,

Mărul își zise scurt,

roșind de plăcere:

„Iată o Casă pe care o visez zilnic.

Voi fi hrana acestui Om.”

Care pe care?…

410.

Cineva stinge candelabrul nopții,

Cineva se joacă de-a v-ați ascunselea

prin Calea de lapte,

în vreme ce pruncii urlă de foame

într-o parte uitată a lumii.

Cascadori de ocazie

îl înlocuiesc pe dumnezeu

cu Internetul liber,

fără frontiere.

Gândurile ne mor pe pâine.

411.

Vezi dealurile mohorâte

printre cutii de coca-cola

și pentru o clipă exersezi rolul

unui înger căzut pe un mușuroi de furnici,

năucite de moartea reginei,

chiar în pragul schimbării.

Cu o pană smulsă din aripă,

semnezi grăbit în noroi.

412.

Riscăm să ne pierdem o vreme

Unul de Celălalt

Riscăm să refacem formele lumii

cu aceeași suflare

pe care tocmai am învățat-o

atât de bine, încât mai putem încerca

și altceva.

În pauzele dintre lumi

o să ne bem ceaiul,

tușind fiecare pentru sine.

413.

Așa s-a scris Istoria

pe-o petală de nufăr,

temându-se să nu se piardă,

să nu fie uitată,

contestată sau transfigurată,

asemenea gândului

unui pușcăriaș supraviețuitor.

Toate istoriile se repetă

visând la ceea ce n-au fost încă.

 

Jurnal de terapeut anonim

382.

E-atâta durere, când scriu,

în preajma mea,

de parcă ar fi coborât

ceața dintre munți,

de parcă m-aș apropia de moarte

cu pași de pluș

Am uitat să plâng

am uitat să vreau

am uitat să strig…

Asist curgerea.

Aceasta e truda mea zilnică

în slujba Vieții.

Ai privit vreodată printr-o lacrimă?

Poți vedea toate Lumile

deodată.

383.

Într-o zi o să adorm,

O să adorm

pentru mai multă vreme…

O să întrerup dialogul cu fluturii,

cu roua,

cu mine însămi.

Doar sufletul tău mă va purta

ca pe o haină ruptă

pe-alocuri.

384.

Lin, mă așez

În cristalul de sare,

Neauzită, nevăzută,

Las soarele să treacă prin el

Ca o apă,

Topindu-l încet,

Încet,

În pământ.

385.

Se-ntâmplă să scriu Istoria acestei lumini

călătorind printre lucruri,

printre adevăruri uitate,

printre fleacuri…

Se-ntâmplă să surprind

vocile celor ce vor să vie

și să recunosc pașii

celor ce vor fi fost

schiori de elită

pe pârtia dintre Lumi.

Nimic special,

o slujbă tăcută,

nescrisă în codul muncii,

ca multe altele.

Se transmite

de la Minte la Minte

până-ți pocnește capul,

uneori tot degeaba.

Când ai prins înțelesul,

pare de neînțeles.

386.

Uitându-mă la tine

îți dăruiesc privirea

Ascultându-te

îți dăruiesc tăcerea

și sunt perfect conștientă acum

de neputința mea,

de sărăcia mea,

de iluzie…

dar tu continui să-ți frângi mâinile

până la Lumină.

387.

Lasă-mă o clipă

În preajma ta

Fără ziduri,

Fără sârmă ghimpată,

Fii prizonierul eternității!

388.

Să nu crezi că s-a sfârșit Întâmplarea cu Cel

ce-mi suflă poeme în degete,

cu Cel ce le face să curgă sub pleoapa ta

până când se crapă de ziuă.

Să nu crezi nimic!

Doar visezi…

389.

La orice răspântie

te poți așeza pe un bolovan,

să conversezi cu un miriapod fugit de acasă,

să înveți arta vagabondajului

în câteva clipe.

Apoi poți defecta toți stâlpii de telegraf

cu privirea

și înjurat de mulți,

rostit de toți deodată,

poți deveni chiar mantra acestei lumi.

390.

Ca și cum aș aștepta un oaspete

îndelung neglijat,

mă prefac în pâine și sare.

Mă frâng experimental de câteva ori pe zi,

îmi testez elasticitatea, căldura,

mă gust și mă adaug puțin

ca pentru un oaspete pretențios,

ca pentru unul care

n-ar putea scuipa dezgustat

la prima atingere,

la prima tristețe…

„Eu nu mănânc, chiar nu mănânc

Nimic!”… îți dregi morocănos vocea.

391.

Rotundă Întâmplare m-aduce în viața ta.

Pot fi cercul râvnit de pustiul pe care-l adulmeci,

pot fi lovită cu bagheta magică,

pentru o oră pot zâmbi la comandă,

pentru două pot chiar muri.

Dacă privești lucrurile Altfel,

chiar merită.

392.

Stau și visez asemenea unui tigru bengalez,

la zile mai bune,

la o mișcare arcuită brusc

până la cer,

un pod adevărat,

la capătul căruia,

prada mă iubește.

Dar fluturele orb

levitează prin memoria mea,

încurcând ițele.

393.

Plutea ușor

peste grădina înconjurată

cu sârmă ghimpată,

proaspăt vopsită de o femeie

legată la ochi.

Era aburul locului…

Doar buruienile amărui

înalt îl gustau,

doar pelinul.

394.

Reavăn pământul gândului său

mă primește

pentru a câta oară?!

Mă încolțește ca pe o taină

la îndemâna tuturor

celor ce-nvață

să aștepte.