La drum cu semafoarele stinse

Clepsidră pentru tot omul

 

Am fost trambulina perfectă

la dispoziția tuturor rătăciților

celor nedumeriți și celor cu inima stinsă

celor doritori să cunoască zborul și cufundarea

auzindu-mă folosindu-mă

mulți au făcut-o

și acum unii mai călătoresc în cer

alții plutesc în derivă

i-am învățat să sară în miezul vieții

i-am făcut doar curioși

câțiva au sugerat că sunt prea ieftină

pentru negoțul cu sentimente, cu idei

că stric piața artei de-a trăi

prea multă gratuitate strică

le-am explicat uneori

că acesta este principiul curgerii

nu există plată pentru asta

mi-au râs în nas

și au luat distanță

unii au fost convinși că mă joc de-a viața

nu m-a crezut nimeni că Viața se joacă

de-a noi înșine, de-a toți deodată

și de-a fiecare în parte

cu toții am avut dreptate

dar fiecare altfel

pe mine m-a interesat doar materialul

din care au fost croite câteva generații

câteva înțelesuri trăitoare

câteva celule transparente umplute cu nisip

m-au fascinat

și acum sunt clepsidră pentru tot omul

pentru cei simpli

pentru cei smeriți inventându-și

curgerea pe termen nelimitat

*

Cu semafoarele stinse

Vremurile astea sunt pe toate vocile

aspre, răvășite, clare

cele simple, șoptite s-au cam dus

au rămas onomatopeele

la fiecare colț de stradă

când cineva traversează sufletele năclăite de ură

mințile năpădite de invidie

își cresc iedera prefacerii

atunci se sting semafoarele brusc

și din carosabil se hlizesc

infailibile gropi

cu toții devenim paparude

pentru câteva ploi cumsecade

pentru câțiva plopi îndelung visați

„Circulați! Circulați liber!…”

ni se imprimă pe timpane Vocea

„Continuați să păstrați ritmul alert!

Nu ieșiți de pe zebră! Amenzile sunt prevăzute

în contul permanent deschis

al urmașilor până la 7 generații”

 

„Unde mergem, tataie?”

se smiorcăie pruncul din brațe

„Nu s-a aprins verde!…”

 

*

 

Muncă în trei schimburi la noua față

 

Aceasta e fața ta, Realitate ?

Smăcuită cu toate pulberile viselor noastre

îmbrăcată cu panglici decorative

sfâșiate din suflete tari

cu sacrificii rituale de celule

în comică mutație genetică

(sunt fonduri pentru cercetarea la vârf, domnilor…

e la mare preț Inventica hranei ghiftuite cu E-uri

cu metale grele – cursa exploatării lor abia s-a lansat)

Doar Noi suntem păstrătorii bogăției planetei

fiecare depozităm ceva uraniu, ceva stronțiu

(aur doar în somnul Minții)

prin noi se regenerează istoria stupidității colective

Devotați filosofiei corporatiste

lucrăm în trei schimburi

la noua ta față, Realitate,

și tot nu ne merităm salariul

*

Deghizări și răstigniri

Prin pădurile noastre călcate de Îngeri

deghizată în ceață tu încă mai sângeri

blestemați urșii ies flămânzind în cohorte

să-și hrănească tristețea din stranii retorte

Unde ești Eminescu să-ți vezi visteria

irosită pe-un petec de cer România

cârpind Arlechinului încă un fald

să-i fie mai bine, să-i fie mai cald

tu unde ești Labiș al secetei pure

ucis printre crânguri din altă pădure

Auzi cum plâng cerbii de dorul de-a fi

copacii tăiați pentru-ai cui alți copii?

*

Și totuși, e timp să-nvățăm să iubim?

Și încă ne temem de multe-ntr-o viață

și încă mânia ne-nseamnă pe față

atente dantele de-adânci cicatrici

și încă ni-i Ura acum și aici

monedă de schimb pentru toți pentru toate

uităm că ne suntem părinte și frate

iar Limba curată în care te naști

țipată-n Crăciun, răstignită de Paști

e toată o rană însângerată

în vorbe străine adânc deghizată

și dată la-ntors ca pe-o haină de regi

de nu ne mai poate conține întregi

nu-i loc de tăgadă

nu-i verb să alegi

nu-i duhul de lapte și râsul matern

e-o limbă sluțită de-un virus etern

ce viul rostirii năuc înfășoară

e-o limbă în care înveți să te doară

mai mult decât ieri

mai puțin decât mâine

ca lacrimi frămânți aburoasa ta pâine

și-n taină i-o frângi și copilului tău

când mâine probabil îți fi-va călău

O, Doamne, ce plan ai cu noi legitim

și totuși e timp să-nvățăm să iubim?

*

Lagărul Minții

Privesc la spectacolul urii deșarte

în lagărul Minții se iscă suplicii

ei sunt cu un pas mai aproape de moarte

în slujba Tăcerii sunt martorii Fricii

și unul și altul se leagă la ochi

și unul pe altul de sens se dezbracă

citindu-și descântece vechi de deochi

își scuipă în sufletul nins promoroacă

și curge spectacolul către o Lume

țesută din mrejele rupte-ale Firii

golită de sens și lipsită de nume

întoarsă pe dos în hățișul uimirii

*

În fața unei Întâmplări

Din care mireasmă să-ți fac încăpere

din care lumină să-ți isc vreo carte

să-i dăm Întâmplării doar gust de durere

când mintea de trup liniștit se desparte

Salutul cui încă-l putem exersa

în fața înaltelor porți ale vieții

și cui să-i mai cerem puterea de-a da

o altă-ntâmplare cu sens dimineții ?

*

Răgaz lângă un foc fictiv

După ce ai înțeles în sfârșit

că cei cărora le împarți frățește sufletul tău

fără E-uri

sunt doar nefericiți profitori

și consumatori de ocazie

supraviețuitori ai Fricii

cu suflete terfelite de abuz

în eternă tranziție

după ce ai priceput

miezul tragic inept al istoriei locului

crezând ferm în legile universale

te poți așeza lângă un foc fictiv

să-ți mai dezmorțești existența

făcând ceea ce știi cel mai bine –

incantând ode

pentru scoici

pentru copaci

*

Gol-goluț

 

Doar nu-ți imaginezi că filmul

în care se făcea că trăiești

îți dă drepturi de autor

ilegitimă speranță

clocită în sertarul memoriei colective

când ieși triumfător

de pe podiumul întâmplării de Oscar

se mai rupe o dată Cerul

să-ți croiască zdrențe de supraviețuire

ca tu să păstrezi experiența

gol-goluț

*

Înfometații de puteri fictive

 

Ei, voi, cei înfometați

de puteri fictive

E momentul să cunoașteți deliciul foamei

de voi înșivă

devorați-vă neputința

până la sațietate

pământul din voi

încă își plânge plăgile

nevindecabile

inept hrăniți Iluzia

cu cifre

numărați câte boabe de grâu modificat genetic

sunt în gușile porumbeilor

câte în ale ciorilor

câte întrebări fără noimă

câte chestionare pentru prezis

mersul lucrurilor

statistici îndrăgostite nevindecabil de statistici

iluzia îndrăgostită de sine

prostituată de lux

pe cifre cu o infinitate de zerouri

numerologie de doi bani

astroprofeție cu antet toxic

Doamne, tu, care te-ai jucat de-a matematica

în tăcere, în grație,

nu-i așa că nici Tu nu Te așteptai la asta?

Mistica mistificării

Fii bun, mai fă o dată Jocurile, doamne,

poate scăpăm de zarul defect

*

Recunoștință în doi

Deși nu ne-am spus nimic

am împărtășit totul

ca mulți călători înrăiți de duhul curiozității

ca doi nărăviți la frumusețea jocului

cu mărgele de sticlă

care deși e același

își reinventează zilnic regulile

Ca doi Martori

să-I mulțumim, așadar,

pentru bucata de drum

pentru bucata de pâine

în care ne-am ascuns Mintea

pusă la păstrare

pentru o Lume mai bună

*

Obișnuiți cu transhumanța

Din grotele Carpaților

nu se iese oricând

ci doar în semn de omagiu

pentru rugul solar-tată

spusul și nespusul

țes lumina rătăciților la ceas de noapte

țes mieii turmelor în plase de borangic

păstorii au gânduri răsucite în mintea munților

obișnuiți cu transhumanța

*

Protest verde

Încetați să mai tăiați brazii

încetați să mai umiliți frasinii, stejarii!…

Cine sunteți voi mânuitori de drujbe

coclite de sentimente confuze

Cu ce drept zarafi ai prostiei

vindeți Viața la bucată

ca și cum v-ați vinde pe voi înșivă?…

Părăsiți Templul Pădurii

Acum

*

Cine

Cine te mai întreabă de câteva ori pe zi

despre mersul gândurilor

despre întâmplările din vis

Cine se mai miră de înțelesurile Firii

de transparența celulelor tale în reconstrucție

Locul unde nu se-ntâmplă nimic demn de mirare

este deșertul Clipei

ți-am mai spus

*

Păreri albastre

Stau într-o dungă

și țes sentimente cu gust de mentă

încăperile inimii sunt toate închiriate

îngerilor modești specializați în IT

toți sunt Workaholici

din fericire incapabili să moară

din prea mare strădanie

niciodată nu dorm

nu plătesc apa, lumina

despre căldură nici nu poate fi vorba

eu le scriu povești la micul dejun

pentru un surâs timid

niciodată nu se satură

și-mi mai cer o porție

*

Plantația de nu-mă-uita

 

De când m-am așezat pe planeta asta

gândesc din ce în ce mai albastru

La început credeam că m-am contaminat

cu vreun virus nou scăpat din laboratoare

cu vreo bacterie visătoare scoasă la pensie

Până la urmă am acceptat obiceiul locului –

consumul ritualic de nu-mă-uita

de trei ori pe zi

Am o plantație albastră în trei tonuri deja

pot să mai și vând pe piața liberă

(deși concurența e oarbă de furie)

Oricum semafoarele nu mai funcționează de mult

au intrat în programul rabla

Doar gândurile albastre sunt la mare preț

îți pot face cu ochiul ritmic

„Interzis…

Ești liber să treci…”

*

 

Pentru minți libere

Ah, morcovii dependenți de pesticide

cum fac ei animație pe tarabele noii Lumi

 

„plătiți-ne, iubiți-ne, alegeți-ne

suntem ultimii veniți,

suntem cei mai buni !…”

nu vă ratați șansele de a ne ronțăi

zgomotos

dimineață pe inima goală…

 

otravă de calitate pentru Minți Libere

alegeți

*

De mână cu dumnezeu cel hulit de evoluționiști

M-am întâlnit cu Dumnezeu pe stradă

deghizat în haina ta veche de ateu

făcuse un scurt popas la universitate

să se pună la curent cu noutățile

evoluționismul revenise în forță

nostalgic după perioadele negre

am sporovăit amândoi despre mersul Lumii

despre una despre alta

despre crize de toate felurile

am gustat pe rând din adevăr

din minciună

ai fost o gazdă perfectă

în semn de mulțumire pentru haină

ți-a lăsat înainte de plecare

o vedere mai bună

și o carte de vizită

(cine știe poate mai târziu…)

Eu am plecat cu El de mână

în duminica orbului

am pribegit mult prin Carpați

m-a-nvățat să râd

*

Sălașurile Minții renovate

 

E un dor de du-te vino

E un altfel de mișcare

Unde-ți crește, opalino,

noul semn de întrebare?

Dintr-o dulce lenevie

ți se iscă o Ispită

gust de toate reînvie

dintr-o patimă-amorțită

 

stă să-ți cadă încă verde

în miracolul privirii

se adună și se pierde

sensul crud al zămislirii

de copaci visați alene

doar în fricile de prunci

din mirările selene

altă stare îmi arunci

ca o grație subțire

exersându-și blând mareea

adevăr și amăgire

iar sculptezi din Abureea

gânduri bune-ntrețesute

cu absurde cozi de șarpe

onomatopee mute

îți sunt semnele de carte

în sălașurile Minții

e un altfel de mișcare

în genunchi ne mor părinții

după lungă celebrare

Ca-ntr-o rugă nesfârșită

către porți rămase-nchise

din ispită în ispită

adevăruri mor în vise

numai Eul se dezbracă

de credințele uzate

și-și contemplă nuditatea

faptelor înmiresmate

chiar Acum se face seară

în memoria solară

*

Întrebări fără răspuns

Un’ te duci? De unde vii?

Nerostire din copii

făptuire aburoasă

când le țeși o nouă casă

din lumină-nfășurată?

Cum de-i lași în trup deodată

rostitori și-ndurerați

doar în sens îngemănați?

………………………….

………………………….